Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Dăncilă: România îşi respectă angajamentul faţă de NATO și va aloca 2% din PIB pentru înzestrarea armatei

Published

on

Prim-ministrul Viorica Dăncilă susține că România îşi respectă angajamentul faţă de NATO privind alocarea a 2 % din PIB pentru înzestrarea Armatei. În ceea ce privește investițiile, acestea privesc achiziţii de tehnică militară, dar şi relansarea industriei de apărare româneşti.

Premierul a mai spus că țara noastră doreşte să demonstreze în continuare că este un aliat stabil în regiunea Mării Negre. Totodată, Viorica Dăncilă a spus că, de la intrarea ţării noastre în NATO, Armata României s-a transformat într-o armată cu adevărat profesionistă, contribuind la operaţii şi misiuni ale Alianţei Nord-Atlantice.

“Marcăm astăzi Ziua NATO în România, pentru a 14-a oară, cu aceeaşi încredere ca la început în garanţia de securitate pe care ne-o oferă apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică. Toţi aceşti ani au însemnat o transformare profundă a Armatei Române într-o armată cu adevărat profesionistă, dar şi contribuţii substanţiale ale României la operaţiile şi misiunile NATO”, a afirmat Viorica Dăncilă citată de news.ro.

Ea a mai spus că România vrea să demonstreze în continuare că este un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre.

“Este un parcurs pe care ni l-am asumat cu toată responsabilitatea, ne bucurăm de încrederea şi respectul partenerilor noştri nord-atlantici şi vrem să demonstrăm în continuare că suntem un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre. Îmi exprim respectul pentru toţi cei care au contribuit la acest lucru, uneori, din păcate, chiar cu preţul sacrificiului supreme”, a mai declarat premierul.

Advertisement
usr

Viorica Dăncilă a menţionat și că România îşi respectă angajamentul faţă de NATO privind alocarea a doi la sută din PIB pentru înzestrarea Armatei.

“Apărarea reprezintă un sector prioritar, ţinând cont de contextul geopolitic complicat şi de provocările de securitate cu care ne confruntăm în ultima vreme. România îşi respectă angajamentul faţă de NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru înzestrarea armatei, iar investiţiile pe care le avem în proiect pentru perioada următoare vor viza achiziţiile necesare de tehnică militară, dar şi relansarea industriei de apărare româneşti. Sunt măsuri cu caracter defensiv, nu împotriva cuiva, prin care România înţelege să contribuie la promovarea rolului Alianţei Nord-Atlantice pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”, a mai afirmat Viorica Dăncilă.

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions