Banca Națională a României a anunțat, astăzi, că investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 10.296.000.000 de euro (comparativ cu 8.021.000.000 de euro în perioada ianuarie – noiembrie 2021), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 7.308.000.000 de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 2.988.000.000 euro. BNR informează, de asemenea, că în perioada ianuarie – noiembrie 2022, datoria externă totală a crescut cu 7.133.000.000 de euro. În structură:
- datoria externă pe termen lung a însumat 97.407.000.000 de euro la 30 noiembrie 2022 (67,8 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,1 la sută față de 31 decembrie 2021;
- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2022 nivelul de 46.311.000.000 de euro (32,2 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 18,6 la sută față de 31 decembrie 2021.
În plus, BNR mai informează că, în perioada ianuarie – noiembrie 2022, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 25.340.000.000 de euro, comparativ cu 15.666.000.000 de euro în perioada ianuarie – noiembrie 2021. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 8.595.000.000 de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 2.415.000.000 de euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 4.252.000.000 de euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 758.000.000 de euro.