În timp ce primarul Constanței încearcă să treacă activele CET în administrarea autorității locale, rămâne o problemă spinoasă și care riscă creeze mari probleme în iarna ce vine. Este vorba despre datoriile uriașe pe care le are Electrocentrale Constanța la diverși furnizori. Spre exemplu, CET înregistrează datorii uriașe către RAJA pentru apa consumată, iar debitele se ridică la 28 de milioane de lei. Asta înseamnă că există pericolul ca în cazul în care nu începe să se plătească această datorie, RAJA să sisteze furnizarea apei către CET. Problema a fost abordată într-o conferință de presă de președintele Consiliului Județean Constanța (acționarul majoritar al RAJA), Mihai Lupu.
„Este o mare problemă pe care noi trebuie să o gestionăm. Am atras atenția faptul că fiind în stadiu de pandemie, RAJA a trebuit să furnizeze apa necesară CET-ului. Sistemul de distribuție și de termoficare este praf. În fiecare oră sunt 200 metri cubi pierdere. Această pierdere s-a reflectat în apa consumată de către CET, ajungând până la 28 de milioane datorii către RAJA. Cei de la CET și fostul RADET au cerut Ministerului Energiei să se accepte acele pierderi induse, cum este și la București și în alte zone.“, a declarat Mihai Lupu.
Acesta a spus că lucrurile sunt pe cale de rezolvare, în sensul că Primăria Constanța ar putea să vireze banii pe care îi datorează CET-ului în contul RAJA și, astfel, se stinge un litigiu.
„S-a discutat cu administratorul judiciar ca banii primiți de Primărie să fie direcționați către RAJA, pentru că am atras atenția că această pierdere către RAJA pune în pericol un proiect foarte important pentru județul nostru. Fondurile care sunt atrase pentru dezvoltarea rețelelor de apă sunt de aproape 600 de milioane de euro“, a mai punctat Lupu.
Constanța riscă o iarnă fără căldură. Cu ce soluție vine Chițac
Amintim că aleșii locali din Constanța i-au dat, recent, undă verde primarului Constanței, Vergil Chițac, să demareze procedurile privind înființarea unei societăți în vederea preluării activelor funcționale de la Electrocentrale Constanța SRL. Practic, edilul Constanței va încerca să treacă CET-ul în administrarea municipalității. Chițac a zugrăvit o imagine apocaliptică și le transmite constănțenilor că din cauza situației financiare precare a Electrocentrale Constanța (CET), „există riscul iminent de a intra incapacitate de producere a energiei termice“. Cu alte cuvinte, Chițac ne avertizează, cu mai puțin de trei luni de la venirea iernii calendaristice, că riscăm să avem o iarnă fără căldură în apartamente. Chițac precizează în referatul său că „societatea Electrocentrale Constanța SA înregistrează datorii substanțiale față de furnizorii și transportatorul de gaze naturale SNGN Romgaz SA, Distrigaz Sud Rețele SRL, respectiv Transgaz SA, furnizorii de energie electrică, furnizorul de apă RAJA SA Constanța, motiv pentru care aceștia refuză în prezent încheierea de noi contracte. Situația financiară precară a societății Electrocentrale Constanța SA nu permite achiziția necesarului de gaze naturale pentru asigurarea funcționării cazanelor de apă fierbinte (CAF-uri).“
În aceste condiții, Chițac afirmă că „autoritatea locală este constrânsă de a găsi o soluție pentru asigurarea continuității serviciului public de termoficare. Noua societate va prelua activele de funcționare din incinta CET Palas pentru a asigura continuitatea producerii agentului termic pe durata tranziției către un mix de surse de energie. Ca urmare a celor menționate, procedura de înființare a unei noi societăți presupune efectuarea de demersuri legale la diverse instituții.“, se arată în referat.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta