Conecteaza-te cu noi

Actual

Datoria externă a României a crescut cu 20,3 de miliarde de euro

Published

on

În timp ce scandalul politic a ținut capul de afiș, datoria externă a țării noastre a explodat. Astfel, în perioada ianuarie-decembrie 2024, datoria externă totală a României a crescut cu 20,3 de miliarde de euro, până la 203,5 miliarde, potrivit datelor prezentate joi de Banca Națională a României (BNR).

„În perioada ianuarie-decembrie 2024p contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 29,3 miliarde de euro, comparativ cu 21,4 miliarde de euro în perioada ianuarie-decembrie 2023. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3,8 miliarde de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 1,8 miliarde de euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 1,2 miliarde de euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 937 milioane euro.

Investițiile directe ale nerezidențiale în România au însumat 5,7 miliarde de euro (comparativ cu 6,7 miliarde euro în perioada ianuarie – decembrie 2023), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 4, 6 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,08 miliarde de euro.

În perioada ianuarie – decembrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 20,3 miliarde de euro, până la 203,5 miliarde de euro. În structură:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 154,4 miliarde de euro la 31 decembrie 2024 (75,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 12,7 la sută față de 31 decembrie 2023;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2024 nivelul de 49, 1 miliarde de euro (24,1 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 6,3 la sută față de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,5 la sută în luna decembrie 2024, comparativ cu 16,7 la sută în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 decembrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2024 a fost de 100,3 la sută, comparativ cu 99,7 la sută la 31 decembrie 2023.“, arată BNR.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions