Conecteaza-te cu noi

Actual

De astăzi, oricine se poate vaccina și la Spitalul Militar Constanța, fără programare prealabilă

Published

on

În perioada imediat următoare, sistemul medical militar va crește capacitatea de vaccinare împotriva COVID-19 a populației generale.

Începând de astăzi, 27 octombrie, va fi extins programul de funcționare, respectiv de la ora 08.00 până la 20.00, de luni până duminică, al centrelor de vaccinare care funcționează în cele 11 spitale militare din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara, la care se adaugă Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „Gl. Aviator Victor Atanasiu”, și Centrul de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) „Acad. Ștefan Milcu” din București.

Suplimentar, Direcția medicală a MApN a demarat procedurile de reactivare, în cel mai scurt timp posibil, a altor 23 de centre de vaccinare, care vor funcționa în incinta unor unități militare din 17 județe și din Municipiul București, de luni până vineri, între orele 08.00 -16.00.

”Vom reveni cu datele de contact ale celor 23 de centre de vaccinare, imediat ce acestea vor fi reactivate în Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și vor fi incluse de direcțiile de sănătate publică, pe raza cărora vor fi arondate, în fluxul de distribuție a dozelor de vaccin.”, au precizat reprezentanții Biroului de prtesă al MApN.

În toate centrele organizate de MApN, populația generală care dorește să se vaccineze se poate programa prin platforma unică, ori se poate prezenta, la orice oră, în intervalul de funcționare, fără o programare prealabilă. Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions