În urmă cu 10 zile, venea pe lume cel de-al doilea pui al familiei Alpaca, animale ce trăiesc în cadrul Microrezervației Constanța.
Potrivit directorului general al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Adrian Bîlbă, acesta se dezvoltă foarte bine.
”Este cel de-al doilea pui. Primul s-a născut în urmă cu un an și este de sex masculin. Cel născut recent nu știm încă ce sex are. Este prea mic pentru a putea verifica. Acum este o familie de 4 Alpaca, respectiv mama, tata și doi pui.”, a spus Adrian Bîlbă pentru ziarul Ordinea.
Alpaca este un animal erbivor originar din Anzii Cordilieri. Este înrudit cu cămila și adesea este confundat cu lama. Cu toate acestea, alpaca sunt mai mici decât lamele. Cele două animale sunt strâns legate și pot fi încrucișate cu succes.
Alpaca comunică prin limbajul corpului. Cea mai obișnuită este scuiparea atunci când sunt în primejdie, le este frică sau în sensul de a-și manifesta dominarea.
Sunt animale foarte blânde, inteligente și mereu dornice să descopere lucruri noi.
Sarcina la aceste animale durează peste 11 luni, iar după 30 de minute puiul abia născut poate sta în picioare.