Informațiile legate de un posibil atac sau accident nuclear, felul cum ne putem proteja, necesitatea creării unui stoc de tablete cu iodură de potasiu nu au răspuns întotdeauna la întrebarea: cum ne ajută de fapt iodura de potasiu? Dacă în aer există iod radioactiv, el este introdus în plămâni prin inhalare și de acolo, o parte va pătrunde în sistemul circulator, de unde va fi absorbit de glanda tiroidă. O măsură eficace de a preveni absorbirea iodului radioactiv de către tiroidă este administrarea pastilelor de KI (iodura de potasiu), informează Nuclearelectrica și Autoritatea pentru Siguranță Nucleară (ANS), citată de Agerpres.
Iodul stabil (neradioactiv) din aceste pastile va fi repede absorbit de tiroidă, ducând la oprirea acumulării de iod radioactiv de către această. Iodul radioactiv va fi apoi eliminat mai repede din organism prin funcțiile naturale ale corpului.
Iodul stabil protejează împotriva tuturor pericolelor?
„Iodul protejează un singur organ, tiroida”, susține Autoritatea pentru Siguranța Nucleară (ANS), amintind că prima protecție în caz de accident nuclear este adăpostirea într-o clădire solidă.
Medicamentul nu protejează împotriva altor elemente radioactive, cum ar fi cesiu 134 sau cesiu 137. De asemenea, trebuie acordată atenție respectării termenelor limită de ingerare.
Comprimatele de iodură de potasiu nu reprezintă nici un vaccin radioprotector, nici un tratament permanent. Comprimatele de iod stabil ar trebui să fie administrate, în mod ideal, cu o oră înainte de expunerea la radioactivitate și nu mai târziu de 6 până la 12 ore după aceea.
Eficacitatea este ridicată dacă administrarea se face cu două ore înainte de debutul eliberărilor de iod radioactiv; aceasta este de 50% în cazul în care administrarea se efectuează la șase ore de la debutul eliberărilor de iod radioactiv. Mai târziu, dincolo de 24 de ore, efectele secundare ale consumului de iod stabil sunt mai grave decât beneficiile scontate.
Comprimatele de iod pot fi înghițite cu un pahar cu apă sau dizolvate într-o băutură. Sunt recomandate în special persoanelor a căror tiroidă este cea mai sensibilă la riscul de contaminare – gravide, bebeluși, copii și tineri. Însă, „nu are rost să se administreze comprimate de iod preventiv: nu numai că este inutil, dar poate provoca reacții nedorite, sau alergii”, a subliniat ASN.
Cum se iau pastilele de iodură de potasiu?
Pentru un efect adecvat, unui adult i se recomandă o doză inițială unică de 130 miligrame iodura de potasiu, echivalentă a 100 mg de iod (numai două tablete).
Tabletele pot fi mestecate sau înghițite.
Este recomandabil, că în funcție de amploarea și evoluția urgenței nucleare, la recomandarea autorităților competențe, se poate repetă administrarea de tablete de iod pe parcursul a două zile consecutive.
Administararea de iod stabil pentru copii se va face în funcție de vârstă, astfel:
Copii cu vârstă peste 12 ani – 2 tablete;
Copii cu vârstă între 3 și 12 ani – 1 tabletă/zi;
Copii cu vârstă între 1 luna și 3 ani – o jumătate (1/2) tabletă/zi;
Nou-născuții până la o lună – o singură administrare de un sfert (1/4) tabletă dizolvată în lapte, apă, limonadă sau altceva similar.
Nu este necesară administrarea de tablete cu iod persoanelor cu vârstă peste 40 ani, întrucât la această grupa de vârstă nu s-a înregistrat creșterea riscului de cancer tiroidian după expunerea la iod radioactiv.
Efecte secundare și contraindicații
În urmă administrării tabletelor de iod apariția efectelor secundare este în general redusă. Ele apar în cazuri rare (1 din 1000 de utilizatori) și sunt reversibile: erupții cutanate; aceste erupții cutanate sunt tranzitorii.
Următoarele persoane nu trebuie să ia tablete de iod:
- persoane care suferă de hipersensibilitate (alergie) la iodura de potasiu sau la oricare dintre componentele medicamentului (celuloză microcristalină, hidrogenocarbonat de sodium, dioxid de siliciu colloidal anhidru, stearat de magneziu);
- persoanele care suferă de una dintre următoarele boli rare: dermatita herpetiformis, boală a pielii în cazul căreia un aport crescut de iod trebuie evitată; vasculită cu valori nici ale complementului.
- Persoanele care suferă de disfuncții tiroidiene, disfuncții renale sau boli autoimune vor lua tablete de iod numai la recomandarea medicului.
”Este o greșeală să luăm iodură de potasiu în condițiile în care nu avem certitudinea expunerii la iodul radioactiv” Președinte Societății Române de Endocrinologie, Cătălina Poiană, spune că este o greșeală să se administreze iodură de potasiu în condițiile în care nu există certitudinea expunerii la iodul radioactiv.
„Iodura de potasiu este un agent terapeutic pe care îl folosim ca să protejăm tiroida de expunere la iod radioactiv. De ce vrem să protejăm tiroida? Pentru că în condițiile expunerii la iod radioactiv există riscul de dezvolta mai târziu cancer tiroidian. Ceea ce trebuie să ținem cont este legat de două aspecte: pe de o parte noi trebuie să fim convinși că în cazul accidentului nuclear dacă s-ar produce izotopul care se eliberează este iodul radioactiv. Iodura de potasiu protejează doar împotriva iodului radioactiv, împotriva expunerii la iod radioactiv, nu și în cazul expunerii la alți agenți radioactivi. Este o greșeală să luăm iodură de potasiu în condițiile în care nu avem certitudinea expunerii la iodul radioactiv”, a declarat Cătălina Poiană.