Conecteaza-te cu noi
palaz

Opinie

De ce ”scapă” vedetele care urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive (droguri)

Published

on

În urmă cu două zile, un cunoscut artist, cu numele de scenă Puya (Dragoș Gărdescu), a fost depistat la volan, conducând sub influența substanțelor psihoactive cunoscute generic ”drog”.
Nu este prima persoană publică, care se va afla în fața legii pentru această infracțiune, și amintim aici și pe Victor Slav, Fulgy și Margherita (copiii Clejanilor), Oreste Teodorescu, Adrian Mutu, Răzvan Ciobanu (care a decedat în urma unui accident în timp ce se afla la volan) si mulți alții, dar niciodată, în cazul lor, justiția nu a dat o condamnare cu executare, cu toate că legea permite acest lucru: Conform dispozițiilor art. 336 alin. 1 și 2 Cod penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Constituind un pericol real si punând în pericol viața altor persoane, conducătorii auto aflați sub influența subsțantelor psihoactive au totuși o scăpare folosind un tertip legal:
În acest context, se reține orientarea exprimată de Curtea Constituțională a României, care a reținut în considerentele Deciziei nr. 138/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal aceea că ″ legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanțe psihoactive, prin consum înțelegându-se introducerea în organismul uman a unui produs, indiferent dacă acesta a fost dizolvat, impregnat, dispersat sau diluat, în una dintre următoarele modalități: pe cale orală ori injectabilă, inhalare, fumat sau aplicarea externă pe corpul unei persoane, în orice alt mod, în așa fel încât produsul să ajungă în corpul unei persoane [art. 2 lit. f) din Legea nr. 194/2011, republicată]. Este indiferent faptul că starea conducătorului vehiculului care se află sub influența unor substanțe psihoactive este urmarea unui abuz – ceea ce presupune consumul plantelor, substanțelor și preparatelor ce conțin substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara unei prescripții medicale – sau este urmarea uzului medical, care semnifică utilizarea pe bază de prescripție medicală licită a medicamentelor aflate sub controlul legislației naționale, întrucât destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie.”

Pentru a dovedi, însă, gravitatea concretă a faptei, care să justifice aplicarea unei sancțiuni mai aspre sau alegerea unui alt regim de executare a pedepsei, trebuie stabilit dacă în concret fapta a prezentat un pericol mai mare prin raportare atât la valorile din buletinul de analiză toxicologică, dar și la alte elemente de fapt, cum ar fi starea inculpatului la momentul depistării în trafic (de exemplu conștient-neconștient, pupile dilatate, respirație greoaie, aptitudinea de a urma cu succes anumite teste simple de echilibru etc).

Deși Legea pedepsește fapta, stabilirea unei sancțiuni depinde de conjunctura și factorii ,,agravanți’’ care, de cele mai multe ori, sunt trecuți subiectiv în procesul verbal sau prezentați în fața justiției. Motive precum: deplasare pe distanța scurtă, în momentul controlului a colaborat cu organele de poliție, nu prezenta tulburări de comportament sau avea echilibru fac ca această faptă deosebit de gravă să nu aibă consecințe de natură penală asupra făptuitorului.

Advertisement
usr

Urmează deschiderea sezonului estival, începând cu 1 mai, și facem un apel către toți conducătorii auto sau pietoni să sune la 112 în cazul în care observă în trafic conducători auto care dau semne de comportament suspect la volan, pentru a preveni tragediile ce pot avea loc din inconștiența acestor șoferi.

Drăgan George
Președinte, Asociația Tomis Antidrog Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions