Primarul Constanței, Vergil Chițac, a venit ieri într-o conferință de presă în care a încercat să explice de ce sunt întârzieri la lucrările publice care se desfășoară pe bulevardele constănțene. El a recunoscut că sunt întârzieri, dar a și dat dreptate firmelor care spun că materiale de construcții s-au scumpit cu mult față de perioada când au licitat. De ce sunt totuși puțini muncitori pe drumurile reabilitate? Chițac a dat vina evident pe fosta administrație că nu a fost prevăzătoare, că așa a găsit proiectul. Cu alte cuvinte, când este de rău, e proiectul altora, iar când e de bine atunci laudele sunt ale lui.
„Da de ce nu ai făcut un singur bulevard și te-ai apucat de toate odată? Pentru că toate sunt bugetate pe exercițiul financiar 2014 – 2020. Ele trebuie să se închidă anul viitor. Vorbim de 50 de milioane de euro pentru toate bulevardele astea. Noi nu avem disponibilitate bugetară. Dacă am fi pus bani de la noi ar fi durat 10 ani de zile să realizăm proiectele astea. Nu avem posibilitatea asta. Știu că deciziile astea îmi produc mie un pasiv așa. Asta e, mi-am asumat asta, dar mai bine mă înjurați pentru ceea ce fac decât pentru ceea ce nu fac. Știu că lucrurile acestea produc neplăceri, dar vă garantez că lucrurile acestea produceau mult mai multe neplăceri în viitor dacă nu le făcea.“, a spus Chițac.
Întrebat de ce nu s-a uitat la faptul firmele lucrează pe bulevardele constănțene cu câțiva angajați, Chițac a dat din umeri și a spus că nu s-a uitat nimeni când s-au făcut caietele de sarcini și nu le-a cerut să nu aibă trei angajați.
„Păi nu mă întrebați pe mine pentru că eu când am venit aici ele (proiectele, n.r.) erau în evaluare).“, a spus Chițac.
El a adăugat că le-a dat firmelor care lucrează pe bulevarde ajustări de prețuri, pentru „că ceea ce au licitat acum trei ani nu se mai potrivește acum“.
„Deși nu ne obliga legea, am venit noi ca în limita a 15%, din disponibilitatea noastră bugetară, am supra contractat. Le dăm și astea 15%, pentru că trebuie să înțelegem că nimeni nu vine să sponsorizeze Constanța“, a spus Chițac.
Edilul Constanței a recunoscut că sunt întârzieri la toate lucrările publice. El a dat exemplul lucrărilor de pe bulevardul 1 Mai, în dreptul Doraly Mall, unde se circulă cu dificultate cu mare dificultate. Întrebat ce se întâmplă cu acest sector de drum și de ce nu se lucrează, edilul a spus că, în acest sector de drum, a fost descoperit faptul că sub asfalt era piatră cubică și nimeni nu știa, inclusiv din Primărie. Chițac a spus că soluția pentru a reabilita podul de la Doraly va fi găsită în această iarnă și aplicată în primăvara anului viitor. Drept urmare, primarul a afirmat că se va asfalta provizoriu pe pod, urmând a se decoperta în 2023.