Constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare al municipiului vor beneficia de căldură în locuințe începând cu data de 1 noiembrie, notează radioconstanta.ro. Directorul general al Societății Termoficare Constanța SRL, Liviu Popa, afirmă pentru sursa citată, că, până în prezent, nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru furnizarea agentului temic.
„Furnizarea căldurii se face respectând o reglementare, să avem media temperaturilor nocturne, între ora 20.00 și 6.00 dimineața, mai mică sau egală cu 10 grade Celsius. Această condiție nu a fost îndeplinită până astăzi, însă indiferent de evoluția temperaturilor exterioare, am convenit cu producătorul de energie termică, Electrocentrale Constanța, să începem furnizarea agentului termic de la 1 noiembrie. Avem instalațiile pregătite, personalul pregătit. Totul este organizat, la 1 noiembrie vom începe furnizarea căldurii în oraș.“, a declarat Liviu Popa pentru radioconstanta.ro.