Primăria Năvodari anunță că, începând de luni, 4 noiembrie, locuitorii orașului pot depune cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie.
Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei, pentru sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025, familiile şi persoanele singure cu domiciliul sau reşedinţa în oraşul Năvodari, doar pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă, care nu deţin bunuri care să excludă de la acordarea ajutorului şi al căror venit net pe membru de familie este:
de până la 1.386 lei în cazul familiilor
de până la 2.053 lei în cazul persoanei singure
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă în baza cererii-declaraţiei de proprie răspundere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aprobate prin H.G. nr. 1073/2021.
Formularul de cerere şi declaraţie pe propria răspundere se pot procura de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială – Cantina de Ajutor Social, cât şi AICI.
La cererea-declaraţia pe propria răspundere se vor anexa următoarele acte doveditoare:
acte doveditoare privind locuinţa pentru care se solicită ajutorul pentru încălzire: contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, contract de comodat, certificat de moştenitor sau orice alt document care să ateste dreptul de folosinţă al imobilului în condiţiile legii;
acte doveditoare privind componenţa familiei: copii ale actelor de identitate pentru pentru persoanele cu vârsta peste 14 ani (este obligatoriu ca toate persoanele menţionate în cerere să aibă înscrisă în actele de identitate adresa pentru care se solicită ajutorul de încălzire), certificatele de naştere pentru persoanele cu vârsta sub 14 ani;
acte doveditoare privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către toţi membrii familiei sau de către persoana singură (conform prevederilor O.U.G. nr. 105/2024, pensionarii trebuie să prezinte cuponul de pensie pentru luna august 2024): se vor ataşa actele doveditoare menţionate în coloana ”acte doveditoare” de la cap. 5 din formularul de cerere;
Alte acte doveditoare:
– copie după cartea de identitate sau talonul autoturismului/autoturismelor (din care să reiasă anul fabricaţiei), aflate în stare de funcţionare, deţinute de către toţi membrii familiei menţionaţi în formularul de cerere;
– copie după actul de proprietate al bunurilor deţinute de către toate persoanele menţionate în formularul de cerere, bunuri care sunt specificate la cap. 5 – bunuri imobile, bunuri mobile aflate în stare de funcţionare;
– copie după ultima factură de plată gaze naturale/energie electrică, în funcţie de modalitatea de încălzire;
– adeverinţă de la asociaţia de proprietari din care să rezulte numele şi numărul persoanelor care locuiesc efectiv la adresa pentru care se solicită acordarea ajutorului pentru încălzire, sunt trecute în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la plata cheltuielilor de întreţinere, precum şi numărul de camere al locuinţei;
SUPLIMENT PENTRU ENERGIE
Familiile al căror venit net mediu/membru de familie este de până la 1.386 lei şi persoane singure ale căror venit net este de până la 2.053 lei beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
a). 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică
b). 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale
c). 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri
Suplimentul se acordă lunar, pe tot parcursul anului, şi se plăteşte astfel:
a). furnizorului, dar nu mai mult decât consumul facturat, în cazul suplimentului prevăzut la lit. “a” – “b”
b). direct titularului, în cazul suplimentului prevăzut la lit. “c”
Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei sau separat, atunci când sunt îndeplinite condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzire. Suplimentul pentru energie se acordă cumulat, în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Cererile, însoţite de actele doveditoare, se depun la Cantina de Ajutor Social, individual sau prin asociaţiile de proprietari, începând cu data de 04 noiembrie 2024, după următorul program:
Luni, Marţi, Miercuri şi Vineri între orele 08:30 – 12:00
Joi între orele 13:00 – 17:00
Solicitanţii pot opta şi pentru depunerea documentelor prin intermediul poştei electronice, la adresa de e-mail a Direcţiei de Asistenţă Sociala: asistentasociala@primaria-navodari.ro
La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute. Totodată, titularul are obligaţia de a comunica orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.
Nerespectarea oricăreia dintre cele două obligaţii constituie contravenţie şi, conform prevederilor Legii nr. 226/2021 se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinţei se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.
Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Direcţiei de Asistenţă Socială la numerele de telefon: 0241.760.822/0756.055.582 sau la adresa de e-mail: asistentasociala@primaria-navodari.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta