Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Atenție, pescari! De mâine este prohibiție!

Published

on

Având în vedere numărul mare de pescari sportivi care practică pescuitul în apele de frontieră, Poliția de Frontieră Română îi informează pe aceştia asupra următoarelor aspecte de natură legislativă: În luna februarie a.c., a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul nr. 12/144/2017 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017. Astfel, în perioada 1 aprilie -15 mai, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ sportiv şi familial al oricăror specii de peşti pe o durată de 45 de zile, în apele care constituie frontieră de stat. Reamintim că pescuitul sportiv efectuat cu undiţa sau lanseta în scop de agrement sau performanţă este o activitate individuală şi necomercială, iar practicarea acestei activităţi se face în baza permisului de pescuit recreativ sportiv nominal, eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură prin asociaţiile de pescari legal constituite. Permisul de pescuit este un document cu regim special, înseriat, nominal şi netransmisibil, care se poate viza în mod gratuit la sediile structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră,  după depunerea unei cereri şi a copiilor după cartea de identitate, permisul de pescuit şi chitanţa eliberată de asociaţia de pescari pentru activitatea de pescuit. De asemenea, informăm că Poliția de Frontieră a simplificat procedura de obținere a avizului de pescuit în apele de frontieră, prin punerea la dispoziția cetățenilor a unui formular on-line, ce se găsește pe site-ul instituției, www.politiadefrontiera.ro, la secțiunea Contact / Formulare. Pentru a putea desfăşura activităţi de pescuit sportiv şi a nu încălca prevederile legale este necesară deținerea permisului eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura (ANPA) şi avizarea acestuia de către structura teritorială a Poliției de Frontieră în a cărei competență se desfășoară activitatea. Pescarii sportivi care nu deţin permis de pescuit emis de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura pot solicita avizul pentru activitatea de pescuit sportiv în baza permiselor de pescuit eliberate de o asociaţie legal constituită. De asemenea, persoanele care doresc să desfășoare activități de pescuit în apele de frontieră trebuie să mai știe că sunt supuse controlului lucrătorilor Poliţiei de Frontieră Române, iar conform legii, activitatea se desfășoară numai în locurile şi sectoarele stabilite de autorităţile competente, cu avizul şefului structurii teritoriale a Poliţiei de Frontieră. Facem precizarea că lipsa avizului şefului structurii teritoriale a Poliţiei de  Frontieră pe aceste permise constituie contravenţie şi se sancționează cu amendă de la 100 la 1000 de lei. De asemenea, pescuitul recreativ sportiv efectuat fără permis constituie contravenţie şi se sancţionează  în baza prevederilor art.58 lit. a) din O.U.G. 23 din anul  2008 modificată şi republicată, cu amendă de la 300 lei la 600 lei şi confiscarea peştelui, icrelor şi altor vieţuitoare acvatice capturate ilegal.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions