Postul Paștelui 2019, care începe luni, 11 martie, are loc înaintea Învierii Domnului și este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante.
Anul acesta, Postul Paștelui începe pe 11 martie și se termină pe 27 aprilie. Paștele ortodox va fi sărbătorit de credincioși pe data de 28 aprilie.
Oamenii mai numesc acest post și Postul Mare pentru că durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor.
Motivul principal al postirii în Postul Paștelui era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezați de Paști și să între în biserică. Totuși, Postul Paștelui a devenit absolut firesc o perioadă de pregătire spirituală pentru toți creștinii să sărbătorească Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
”Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se postește astfel: în primele două zile (luni și marți din prima săptămâna) se recomandă, pentru cei ce pot să țină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă; la fel, în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele două zile (vinerea și sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara, când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn.
In tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singur data pe zi (seara), iar sâmbăta și duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin.
Se dezleagă, de asemenea, la vin și untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fără ținere (însemnate în calendar cu cruce neagră): Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea și după-serbarea Buneivestiri (24 și 26 martie), precum și în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii și în Joia Patimilor.
La praznicul Buneivestiri (25 martie) și în Duminica Floriilor se dezleagă și la pește .” părintele Prof. Dr. Ene Braniste – (Liturgica Generală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993).
În această perioadă, creștinii nu au voie să cânte și să danseze. Perioada de post amintește de suferințele lui Iisus Hristos, pe cruce. De aceea trebuie să fim cât mai umili și smeriți. Petrecerile nu sunt deloc indicate, dar nici ieșirile în oraș.
De la post sunt scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii. Pot ține doar postul spiritual și de rugăciuni.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta