Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, începând cu data de 5 ianuarie, vor fi virate pensiile care se încasează cash. De asemenea, în perioada 11 – 12 ianuarie vor intra pensiile care se încasează pe card.
„În primul rând, pentru că este prima ședință de Guvern pe anul acesta, vreau şi eu să urez la mulți ani tuturor românilor și dvs, colegilor mei. De asemenea, vreau să vă mulțumesc pentru tot efortul de anul trecut, dar vă rog să fim în continuare responsabili și în perioada următoare. Chiar dacă avem în față un an electoral deosebit de important, mi-aș dori să nu promitem nimic din ceea ce nu putem să îndeplinim. Trebuie să continuăm să punem România și românii pe primul loc în toate deciziile noastre.
Primul angajament din acest an va fi către pensionari. De mâine va începe plata pensiilor majorate cu 13,8%. De asemenea, pentru cei care încasează pensia în card, acest lucru se va întâmpla în zilele următoare. Este prima majorare a pensiilor din acest an. Urmează recalcularea din septembrie, care va face dreptate pentru milioane de pensionari.“, a declarat Ciolacu în ședința de Guvern de azi.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta