Preotul Moise Bogdan, decanul Facultății de Teologie din Constanța, a fost achitat DEFINITIV de acuzele aduse de către DNA Constanța. Curtea de Apel Constanța a decis azi respingerea apelului formulat de DNA, contra deciziei Tribunalului Constanța care prevedea achitarea preotului Moise de acuzele de infracțiuni de corupție.
„Prin urmare, Părintele Bogdan Moise nu a săvârșit nici o faptă de corupție, așa cum era acuzat de DNA.“, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopia Tomisului.
Amintim că Bogdan Moise a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie. În data de15 septembrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Bogdan Moise, la data faptelor decan al Facultății de Teologie în cadrul Universității Ovidius Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii și fals intelectual.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta