Municipiile reprezintă 70% din locurile de muncă ale României și tot ele sunt cele care ar trebui să sprijine efortul de țară în tot ceea ce înseamnă politica smart city, a declarat, luni, Decebal Făgădău, reprezentant al Asociației Municipiilor din România, în cadrul conferinței “Jump to smart 1.0 – Soluții rapide și inovatoare pentru România orașelor inteligente”, organizată de asociațiile Smart România și Brainstorming, notează Agerpres.ro.
“Municipiile din România reprezintă cam 70% din locurile de muncă ale României. Municipiile din România generează două treimi din PIB-ul României. Municipiile din România sunt cele care ar trebui să sprijine efortul de țară în tot ceea ce înseamnă politică smart. Evident că există exemple punctuale diverse, modele de succes — Alba Iulia, Cluj, Oradea, Bacău, Iași, Craiova, peste tot se încearcă câte ceva”, a spus el, în cadrul evenimentului găzduit de sala “Media” a Teatrului Național.
Decebal Făgădău, care este primar al Constanței, a vorbit despre o schimbare de perspectivă, în care problemele cu care se confruntă orașele să fie transformate în soluții. Spre exemplu, deșeurile ar putea fi transformate “dintr-o povară într-un generator de bunăstare”, a precizat el.
“Smart city este despre oameni, în prima etapă. Îmi doresc să construiesc un proiect de smart city în care să nu fiu captiv unei soluții hardware, unui anumit tip de produs, unei anumite soluții software, ci unei soluții care să primească scoring din partea locuitorilor, a turiștilor și investitorilor. (…) Vă invit să criticați atunci când vedeți documente strategice care pleacă doar de la necesitățile de bază și nu se uită la un viitor comun și luminos, așa cum ar trebui să fie această lume: o sumă de smart city-uri din ce în ce mai active, din ce în ce mai dinamice și mai bine guvernate”, a explicat el.
Făgădău și-a exprimat convingerea că aleșii locali trebuie să capitalizeze încrederea cu care au fost învestiți de către populație pentru a sprijini “un efort de așezare a lucrurilor, la nivel național, într-un făgaș normal”.
“Evident că sunt probleme multe și diverse. Evident că rezolvările ar trebui să fie cele care ne nasc o previziune asupra viitorului. Dar, în accepțiunea mea, smart city este despre oameni. (…) Doamna ministru (Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului — n.r.) a spus că în fiecare zi noi ar trebui să vorbim despre smart city, dar cei cu care ar trebui să vorbim despre smart city în prima etapă sunt locuitorii. Primarii trebuie să fie facilitatori. Să aibă cunoștințe despre nivelul la care a ajuns tehnologia astăzi, nivelul la care au ajuns produsele astăzi, să aibă cunoștințe despre exemplele de bună practică, atât din Europa, dar și la nivel global”, a apreciat edilul constănțean.
Făgădău a adăugat că rolul AMR este unul extrem de dinamic, tocmai pentru a veni întâmpinarea orașelor, în condițiile în care de multe ori autoritățile centrale nu s-au implicat în abordarea acestor probleme.
“Din nefericire, în ultimii 26 de ani, am văzut că problemele acestea mari s-au rezolvat local, iar de cele mai multe ori nu au avut un sprijin sau o direcție din partea centralului. Tocmai de aceea, cred că în acest moment AMR este — și așa trebuie să fie în continuare — un jucător în tot ceea ce înseamnă: odată, actualizarea contextului legislativ; doi: promovarea exemplelor de bună practică; trei: contribuția la un networking cu alte orașe importante de pe harta Europei și a lumii, care să valorifice exemplele de bună practică”, a spus el.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta