Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Decebal Făgădău: “Strada Ştefan-cel-Mare va arăta ca o junglă urbană”

Published

on

La sfârşitul şedinţei de consiliu local municipal, viceprimarul cu atribuţii de primar Decebal Făgădău a susţinut o conferinţă de presă, care s-a axat în mare pe toate proiectele pe care le realizează în această perioadă Primăria. Făgădău a ţinut să precizeze că va fi predată către regia Confort Urban şoseaua care face legătura între b-dul Tomis şi b-dul Mamaia, până la statuia Lupoaicei. “Vom stabili un standard de referinţă pentru modul în care va arăta oraşul nostru. Vom începe să lucrăm la trotuare, piste de biciclete. Vrem să facem un pilot, iar apoi să-l extindem în tot oraşul”. Un alt proiect extrem de important, care a suscitat interesul mai multor tarabagii care s-au aflat în faţa Consiliului Local, dar care au şi intrat în sala de şedinţe, l-a constituit piaţa Tomis III. Aici va fi practic reconfigurată zona de comerţ. “Până la sfârşitul săptămânii vom avea o radiografie cu tot ce înseamnă comerţ stradal şi venim cu un program în doi paşi. Deja jandarmii şi poliţiştii locali operează în zonă. Vreau să nu mai fie nici un fel de vânzare neautorizată. Trebuie să facem lumină acolo. Dacă suntem în stare să instaurăm un mod civilizat de a face comerţ aşa vom face, dacă nu vom desfiinţa piaţa şi vom face parc. Eu voi merge în piaţă şi voi pune panouri cu harta zonei, iar apoi vom stabili ce tip de comerţ va fi în zonă. Acum este un comerţ ilegal, cu persoane care vând din portbagaj, cu oameni care expun marfa pe trotuar şi de acolo vând. Nu este o problemă strict a municipalităţii. (…) Dar vom găsi o soluţie civilizată”,a precizat Decebal Făgădău.
O pistă de biciclişti de 47 de kilometri
Decebal Făgădău s-a referit apoi la faleza din zona de nord a oraşului şi a specificat că, până la data de 1 mai se vor amenaja măcar scările de acces pe plajă. “Nu putem finaliza totul. Prefer ca oraşul să poată accesa 30 de milioane de euro. Iar strada Ştefan-cel-Mare va arăta ca o junglă urbană. Va fi toată verde”. Decebal Făgădău a precizat că, din păcate, nu va fi posibil ca terenurile dintre stradă şi plajă să fie amenajate, deoarece sunt în proprietate privată. “Ce putem face noi este să intervenim cu amenzi şi cu voluntari, Dacă nu îşi fac curăţenie vor fi amendaţi, iar noi vom interveni pentru a face curăţenie în acele zone.”, a precizat Făgădău.
El s-a referit şi la proiectul pilot care vizează b-dul Tomis. Acolo se va realiza o canalizare subterană, iar ulterior vor fi coborâte şi firele amplasate la ora actuală la înălţime. “Deocamdată manşonăm pomii şi ţinem firele suspendate. Până la 1 iunie pe traseul Tomis, Capitol, până la Lupoaică va fi rezolvată problema firelor. Ulterior, pe acest traseu se va amenaja pista de biciclete. Deocamdată pare un proiect care nu se leagă de nimic, dar vă asigur că 47 km de piste de biciclete vor fi realizaţi. Dacă nu vor fi gata la timp, vor vedea afişate nişte demisii, inclusive demisia mea.”, a spus Făgădău. În continuare s-a referit şi la stâlpii de iluminat public, care nu oferă aceeaşi luminozitate în jurul lor. El a declarat că pe data de 30 iunie va fi lumină sau … va fi o problemă!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions