Liberalii refuză să facă parte dintr-un Guvern condus de Dacian Cioloș. De aceea, președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, astăzi, la finele ședinței Biroului Executiv, că Cioloș trebuie să caute majorități în altă parte, nu la PNL, iar dacă acesta nu va găsi susținere, liberalii vor demara noi negocieri cu toate partidele, mai puțin AUR.
„USR este parte a unei majorități parlamentare alături de PSD și AUR. Votul pentru moțiune a fost unul politic și a însemnat ruperea coaliției cu PNL. Răspunderea politică revine USR. În mod simetric, responsabilitatea pentru instalarea unui nou guvern revine coaliției USR, PSD și AUR. Dacian Cioloș are datoria să găsească sprijinul la partenerii de coaliție PSD și AUR. Premierul desemnat Dacian Cioloș să facă negocieri cu cele două partide pentru a găsi numărul de voturi necesar. Dacă nu va reuși, PNL va demara negocieri cu toți liderii partidelor politice responsabile, cu excepția AUR, pentru a găsi soluții pentru români”, a spus Cîțu.
În aceste condiții, premierul desemnat Dacian Cioloș a nunțat că a anulat întâlnirea cu liderul PNL, Florin Cîțu, și cel al UDMR, Kelemen Hunor. Inițial, întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc la ora 14.00.
Sursa: stiripesurse.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta