Conecteaza-te cu noi

Politica

Decizie Guvern. Șoferii de TIR nu vor mai fi amendați pentru expirarea rovinietei în cazul în care sunt timpi mari de așteptare în vamă

Published

on

protest

După amplele proteste ale transportatorilor, premierul Ciolacu s-a înmuiat și încearcă să le fac pe plac. De aceea, Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, a propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

„În privința transportului venim cu o soluție ce rezolvă o cerință importantă a transportatorilor. Modificăm cadrul legal astfel încât șoferii de TIR să nu mai fie amendați pentru expirarea rovinietei în cazul în care sunt timpi mari de așteptare în vamă. Consider că acesta este gestul corect până venim cu o altă rezolvare din setul de măsuri agreate cu transportatorii, cea a culoarelor dedicate la frontieră și în Portul Constanța.

Înțeleg că și soluția negociată de reprezentanții transportatorilor împreună cu ASF pentru reducerea prețului RCA funcționează. În doar câteva zile au fost emise peste 700 de oferte la tariful recomandat, ce nu depășesc  9.000 lei și sunt convins că se va ajunge rapid la mii de asemenea polițe.

De altfel, ministrul Transporturilor a continuat dialogul astfel încât și alte solicitări ale transportatorilor să fie rezolvate prin proceduri interne ale instituților din subordinea Ministerului. Mă refer la examinarea psihologică a personalului din transportul rutier și la normele și procedurile de control ale Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.“, a spus Ciolacu în ședința de Guvern.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions