Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Decizie în Parlament. Bugetele consiliilor județene, suplimentate cu 850 milioane de lei

Published

on

Plenul reunit al Parlamentul a adoptat, astăzi, ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, aprobând mai multe amendamente, între care suplimentarea cu 850 milioane de lei a sumelor destinate consiliilor judeţene pentru acoperirea cheltuielilor sociale. Preşedintele Comisiei de buget a Camerei Deputaţilor, Sorin Lazăr (PSD), a precizat că în comisii s-a stabilit suplimentarea sumei propuse de Guvern, urmând ca 850 de milioane lei să fie distribuite către consiliile judeţene, cu respectarea principiul numărului de locuitori.

“Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale cu suma de 930.000 mii lei, potrivit anexei nr. 5 din prezenta ordonanţă de urgenţă, astfel: a) 373.639 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap; b) 43.059 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap şi a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi indemnizaţiile lunare de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti; c) 513.302 mii lei, pentru echilibrarea bugetelor locale ale judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti. Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat pe anul 2020”, prevede textul adoptat.

Sursa: Agerpres

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions