În cursul zilei de azi, pompierii au fost solicitați să intervină în orașul Năvodari, pe strada Cabanei, nr. 28 dat fiind faptul că, la etajul 1 al blocului era degajare mare de fum.
La locul intervenției s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, respectiv 11 subofițeri și 2 ofițeri.
Din fericire, au stabilit în scurt timp că nu sunt victime, iar în apartamentul în care era mult fum nu se afla nimeni.
”S-au autoevacuat un număr de 13 persoane. Nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.”, a precizat Ivan Parconie, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Ilustrativ