Vremea rece i-a determinat pe constănțenii care nu au dorit să își petreacă ziua de sâmbătă în casă să vină la Delfinariu. La fel au făcut și turiștii care, aflați în vacanță, nu au putut profita de plajă. Astfel, sute de oameni au venit să vadă reprezentațiile delfinilor și pe cele ale leilor de mare.
La reprezentația programată pentru ora 11.00, toate locurile au fost ocupate. De asemenea, zeci de persoane stăteau la coadă pentru a-și cumpăra bilete de intrare pentru celelalte reprezentații.
Pentru o mai bună informare, vă amintim și care este programul reprezentațiilor de la Delfinariu:
Luni – Duminică sunt reprezentații la orele: 11:00, 14:00 și 17:00. De asemenea, în lunile de vacanță, respectiv iulie și august sunt reprezentații suplimentare de la ora 19.00.
Pe leii de mare de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii îi puteți vedea în programe complete de luni până duminică de la: 12.00, 15.00 și 18.00.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta