Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Delfinariul vă întâmpină cu flori… din ceramică, viu colorate (video)

Published

on

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și cercul de ceramică de la Palatul Copiilor au inaugurat expoziția de lucrări ”Lumea Florilor”. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 23 iunie 2018, în holul secției Delfinariu din cadrul muzeului. Expoziția cuprinde o colecție de lucrări realizate din ceramică și colorate cu culori acrilice, reprezentând universul floral, așa cum explică profesorul Radu Fulga, coordonatorul cercului de ceramică din cadrul Palatului Copiilor. Ideea expoziției provine din alte proiecte derulate în comun de Palatul Copiilor și CMSN. Ne referim aici la pictura murală realizată de 30 de copii de la cercurile tematice ale Palatului Copiilor, pe zidul exterior al manejului din cadrul complexului muzeal, dar și la lucrări expuse în bazinele cu pești de la Acvariu, care formează o expoziție permanentă.  Micii artiști au revenit acum cu flori… din ceramică, viu colorate. În cadrul expoziției florale, lucrările nu au fost semnate. Fiecare lucrare poartă un număr de identificare, iar publicul este invitat să participe la un sondaj, prin care urmează să se stabilească o ierarhie a operelor, în vederea premierii. Angelica Curlișcă, șefa secției Delfinariu din cadrul CMSN a precizat că, în perioada următoare, va fi inaugurată și o expoziție exterioară, cu tema ”alfabetul florilor”. Mai multe detalii puteți afla urmărind materialul video de mai jos.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions