Conecteaza-te cu noi

Administratie

Demers la Tribunalul Constanța. Un grup de avocați cere suspendarea taxei de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public

Published

on

ambuteiaj trafic constanta

Un grup de avocați format din Mirela Doicescu, Silvia Andronache, Cristina Andrei, Eduard Niță (inițiator) și Emil Mihail Tatu a atacat în Contencios Administrativ, HCL nr. 412/30.09.2024 privind taxele și impozitele pentru anul 2025, strict împotriva taxei de utilizare a domeniului public, în cuantum de 200 lei pe an. Avocații spun cu formulat plângerea în nume personal și vor lupta să anuleze aceasta prevedere care este „nelegală,  abuzivă, neclară, arbitrară si discriminatorie.“

Avocatul Mirela Doicescu spune că, marți, 28 ianuarie 2025, împreună cu colegii ei, va introduce la Tribunalul Constanța o cerere de suspendare a actului administrativ, referitor la cei 200 lei, taxa ocupare domeniului public, dosarul având termen de judecată la 7 martie 2025.

„Este esențial ca această cerere de suspendare să fie soluționată la termenul stabilit, pentru ca cetățenii să nu mai fie obligați să achite această taxă, scadentă la 31 martie 2025.

Acest demers vizează protejarea intereselor constănțenilor și stoparea aplicării unei măsuri care afectează nedrept comunitatea locală.

Am făcut un pas decisiv în lupta împotriva unei prevederi considerate abuzive, introducând pe 17 decembrie 2024, la Tribunalul Constanța, o acțiune în anularea în parte a HCL nr. 412/30.09.2024, care stabilește, printre altele, o taxă de utilizare a domeniului public de 200 de lei pe an. Ne dorim o relație de cooperare loială cu autoritățile, bazată pe respectul reciproc și pe dialog. Cu toate acestea, atunci când dezbaterile publice sunt ignorate, iar deciziile abuzive devin normă, singura soluție rămâne apelul la justiție.

Așa cum am procedat și în cazul regulamentului zonei peninsulare, această acțiune este realizată fără niciun cost pentru cetățeni.

Avocații implicați în aceste demersuri au ales să apere drepturile și interesele comunității fără a solicita onorarii, pentru a proteja cetățenii de implicarea în procese sau de riscul de a fi obligați la cheltuieli de judecată, inclusiv onorarii pentru avocații Consiliului Local.

Această acțiune face parte din angajamentul nostru constant de a lupta pentru dreptate și pentru un cadru legislativ corect și echitabil, în interesul tuturor cetățenilor.“, spune Mirela Doicescu.

actiune instanta

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions