Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Constanţa, desfăşoară activităţi de identificare a persoanelor dependente de alcool şi droguri, care doresc să renunţe la aceste tipuri de consum, dar nu dispun de mijloace materiale pentru a achita costurile aferente pentru recuperare (tratament, cazare, masă şi transport).
Persoanelor care solicită tratament în acest sens, li se oferă posibilitatea de a parcurge, gratuit, cure de reabilitare de până la trei luni, în limita a 40 de locuri disponibile, la unul din centrele Asociaţiei Crucea Albastră.
Activităţi sunt derulate în cadrul proiectului „Reabilitarea dependenţilor de alcool şi droguri din medii defavorizate”, proiect co-finanţat printr-un grant elveţian, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
ANA oferă servicii de asistenţă integrată (medicală, psihologică şi socială) de tip ambulatoriu, gratuite şi confidenţiale, prin intermediul centrelor sale din întreaga ţară.