Un bărbat care nu avea permis de conducere a fost depistat de polițiști în orașul Murfatlar. Pentru a nu se alege cu dosar penal, acesta a oferit 400 de lei mită unui polițist. Asăzi, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile faţă de inculpat.
Prin ordonanţa din data de 1 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul I.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi care a fost reţinut pentru 24 de ore prin ordonanţa din aceeaşi dată a procurorului de caz.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 27 septembrie 2024, în jurul orei 18.00, în cursul unui filtru rutier organizat de lucrătorii Poliţiei oraşului Murfatlar în centrul localităţii, când autoturismul marca BMW pe care îl conducea pe drumurile publice fost oprit pentru control, inculpatul I.V. i-a oferit unui lucrător de poliţie, denunţător în cauză, suma de 400 de lei, cu scopul de a nu îi întocmi dosar penal, întrucât nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
”În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile faţă de inculpat, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanța.
Pentru derularea investigaţiilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Judeţean Constanța.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea sau arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.”, au precizat reprezentanții Compartimentului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Sursa foto: Focuspress
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta