Luni, 31 ianuarie 2022, era ultima zi pentru depunerea dosarelor de burse pe noile criterii de acordare, stabilile prin ordinul ministrului Educației nr. 5.870, din 22 decembrie 2021.
În cursul serii trecute, ministrul Educației a anunțat la Digi 24 că noul termen va fi 7 februarie 2022.
Sorin Cîmpeanu a precizat că va emite un nou ordin de ministru pentru această prelungire, precum și un set nou de clarificări „pentru ca sistemul să fie foarte ușor de înțeles”.
„După ce fondul de burse a crescut, după ce cuantumul burselor a crescut, au fost unele probleme care pe care le înțeleg, cu privire la componența dosarului, pentru a obține aceste burse. Înțelegând aceste probleme, mâine, fiind ultima zi în care să pot depune dosarele de bursă, printr-un ordin de ministru va fi extins termenul cu o săptămână, până pe data de 7 februarie. De asemenea, vom încerca să aducem și alte clarificări pentru ca sistemul să fie foarte ușor înțeles”, a declarat ministrul.
Foto: Ilustrativ