Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Deputat PNL Constanța: “PSD ar fi în stare să impoziteze și pomana porcului”

Published

on

În contextul impozitului creat pentru justificarea plăților efectuate la nuntă și a documentelor pe care tinerii căsătoriți le primesc, în acest sens, de la ANAF și de care Eugen Teodorovici, ministrul de Finanțe, nu este deloc străin, un parlamentar constănțean le cere românilor atenție sporită vizavi de intențiile Executivului. Astfel, referitor la impozitarea nunților, Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța le transmite românilor, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook, să aibă grijă că “pesediștii au pus ochii pe banii noștri”. Mai mult, parlamentarul constănțean transmite că “Teodorovici și PSD sunt atât de incompetenți încât nu le mai ajung miliardele de euro împrumutate ca să/și acopere cheltuielile”.

Iată mesajul complet al deputatului Bogdan Huțucă de la PNL:

“Vă spuneam acum câteva săptămâni să fiți atenți că Teodorovici și PSD vor veni după banii voștri, pentru că sunt atât de incompetenți încât nu le mai ajung nici măcar miliardele de euro împrumutate ca să-și acopere cheltuielile. Ei bine, au început. Teodorovici vrea să impoziteze tot ce mișcă la nunți, botezuri sau zile de naștere. Ar fi în stare să impoziteze și pomana porcului, dar a avut grijă Daea să ne lase fără godaci. Așa că nu uitați de sfatul meu: atenție la buzunare că pesediștii au pus ochii pe banii noștri!”

ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul (restaurantul), potrivit informațiilor Profit.ro. Fiscul solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese și intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei.

 

Advertisement
usr

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions