Deputatul PNL de Timiș Ben Oni Ardelean a fost prins băut la volan, luni seară, de un echipaj al Poliției Rutiere din Capitală. El a primit amendă și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru trei luni de zile, potrivit Sursazilei.ro.
Luni seară, după ora 22, un agent de circulație a oprit mașina deputatului PNL în Piața Victoriei, pentru un control de rutină, mai ales că există și restricția de circulație între orele 22 și 5, când te poți deplasa doar cu declarație pe propria răspundere.
Polițistul l-a identificat pe șofer ca fiind chiar Ben Oni Ardelean, proprietarul mașinii, apoi i-a cerut să sufle în aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deputatul PNL de Timiș consumase alcool, dar nu foarte mult, limita pentru întocmirea unui dosar penal fiind de peste 1,6 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ben Oni Ardelean a fost sanctionat contraventional conform art. 102/3/a si permisul i-a fost suspendat pe o perioadă de 90 zile.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta