Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Alexandru Rafila (PSD), a declarat vineri că ar trebui să intre rapid în atenţia Parlamentului o “regândire a principalelor capitole” din Legea sănătăţii, care se referă la asistenţa medicală şi la modul de reglementare a profesiei, potrivit Agerpres.
“Elaborarea de către minister sau poate va fi nevoie de o lege în Parlament, în ceea ce priveşte pregătirea în caz de pandemie sau de altă urgenţă majoră de sănătate publică, cred că ar trebui să fie în dezbatere parlamentară sau în atenţia Ministerului Sănătăţii. Actuala Lege a sănătăţii din 2006 a suferit multe modificări. Cred că o regândire a principalelor capitole care se referă la asistenţa medicală, la modul de reglementare a profesiei, ar trebui să intre rapid în atenţia Parlamentului. Împreună am putea să găsim soluţii pe care să le punem la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, încât legislaţia românească nu numai să existe, ci şi să fie pusă în aplicare în aceste domenii”, a spus Alexandru Rafila.
Liderul PSD a adăugat că sunt trei elemente importante legate de funcţionarea sistemului de sănătate care trebuie analizate după pandemie: îmbunătăţirea sistemului de sănătate publică, un acces, practic, nelimitat al oamenilor la servicii medicale, asigurarea asistenţei medicale spitaliceşti, care nu ar mai trebui limitată.