Liderul liberalilor constănțeni, deputatul Bogdan Huţucă, spune într-o postare pe Facebook că Portul Constanța va beneficia de asistență tehnică JASPERS pentru trei proiecte de investiții. Toate însumează aproximativ 300 de milioane de euro.
„De curând, alături de colegii din Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci, din cadrul Camerei Deputaților, am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Administrației Portului Constanța. La momentul respectiv am schițat principalele provocări în finanțarea proiectelor de investiții. În urma acestei întâlniri, s-a deschis o linie de colaborare mai strânsă între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și gigantul economic de importanță strategică din județul Constanța, în vederea creșterii investițiilor pentru dezvoltare, precum și a capacităților de operare.
De asemenea, la întâlnirea de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dintre ministrul Marcel Boloș și directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanta, Florin Goidea, a fost prezentat stadiul proiectelor europene finanțate prin POIM 2014-2020, precum și portofoliul de proiecte aflate în pregătire pentru a fi finanțate în cadrul POT 2021 – 2027.
Vreau să reținem că 3 proiecte care însumează aproximativ 300 de milioane de euro (1. Master planul infrastructurii rutiere a Portului Constanța, inclusiv podul spre insula artificială, 2. Dragajul de investiții în porturile maritime Constanța, zona Midia și Mangalia, 3. Realizarea de cheuri în zona Midia) vor beneficia de asistență tehnică în vederea pregătirii acestora, astfel încât să se poată încadra cât mai repede în planul de finanțare prin Programul Operațional Transport 2021- 2027.“, spune Bogdan Huțucă.
Liderul liberal afirmă că, pe lângă investițiile privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, care vor asigura independența energetică a României, dezvoltarea capacității Portului Constanța va amplifica puterea economică a județului Constanța.
„Vom vedea beneficiile în curând, nu doar noi, dar și generații la rând, în timp ce județul nostru va redeveni o forță, pe mai multe paliere economice.“, a mai afirmat deputatul PNL.