De la obținerea independenței din 1877 și până în prezent, românii au demonstrat că sunt un popor iubitor de pace și solidar, scrie deputatul Marian Crușoveanu pe pagina sa de Facebook, de Ziua Europei. .
“Această zi are, pentru #România, multiple semnificații în care sunt înglobate aspirațiile mai multor generații la independență, libertate și prosperitate, precum și la un stat democratic cu valori europene. Ceea ce părea imposibil pentru părinții și bunicii noștri, îi este astăzi accesibil generației noastre care poate simți beneficiile unui sistem construit pe valori democratice. Astăzi, țara noastră este umăr la umăr cu #VestulEuropei, iar toate investițiile care se vor derula în următorul an vor transforma România într-unul din pilonii economici principali ai Uniunii Europene. Am confirmat că suntem o națiune creatoare, puternică și știm să fim solidari cu cei aflați la nevoie. La mulți ani, #Europa unită!”, este mesajul parlamentarului PNL de Constanța.