Vicepreședintele Comisiei pentru Buget Finanțe și Bănci din Camera Deputaților, Bogdan Huțucă transmite prin intermediul unui comunicat remis redacției că taxa de solidaritate este o introducere mascată a impozitării progresive. De asemenea deputatul PNL a specificat că ALDE, în calitate de partid, autodeterminat de dreapta, ar trebui să aibă o reacție puternică împotriva uciderii cotei unice de către partenerii lor de guvernare de la PSD.
“ALDE susține, cel puțin la nivel declarativ, menținerea cotei unice. În cazul în care impozitul progresiv va depăși cota unică de 16%, ALDE se va opune. Asta declară liderii acestui partid. Am ajuns în acest punct. Taxa de solidaritate este o formă mascată de impozit progresiv care se adaugă la cei 16% pe care îi plătesc românii astăzi, indiferent de venit. Reprezentanții ALDE ar trebui să fie somați să răspundă la o întrebare simplă. Cât mai rezistă coaliția de guvernare cu PSD, în condițiile în care stânga mărește pe zi ce trece taxele și renunță cu impunitate la cea mai eficientă măsură fiscală din ultimii 15 ani (cota unică)? Taxa de solidaritate presupune impozitarea veniturilor ce depășesc un prag valoric. Taxa se aplică peste cei 16% pe care românii îi plătesc de câte ori încasează un venit. Este o impostură ce face PSD cu această taxă. Pur și simplu ascund lipsa de asumare politică și guvernamentală privind renunțarea la cota unică. Atenție, taxa de solidaritate nu se va putea aplica numai veniturilor din salarii, pentru că ar crea discriminare, deci se va aplica tuturor veniturilor peste un anumit prag. Mai mult decât atât, efectele reducerii cotei de impozit pentru dividende sunt anulate de această nouă suprataxă. Oamenii de afaceri trebuie să știe că nu vor mai plăti 5% pe dividende, ci cât va hotărî PSD că trebuie să plătească. PNL susține menținerea cotei unice de impozitare. Este un principiu care, în practică, a adus cele mai clare beneficii economice și bugetare României. Introducerea impozitului diferențiat (progresiv) nu va aduce mai mulți bani la bugetul de stat pe termen lung. În mod natural, cei mai mulți dintre contribuabili vor declara venituri mai mici, pentru a plăti mai puțin la stat”, a transmite președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal.