Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul Marian Crușoveanu (PNL) prezintă situația concretă a proiectului “Alternativa Techirghiol”

Published

on

După mai bine de doi ani de când au început discuțiile pentru crearea unui drum alternativ spre sudul litoralului, politicienii caută soluții pentru finanțare și implementarea proiectului propriu – zis. Despre care este stadiul actual al proiectului dar și cine se va ocupa de finanțare și cand începe procedura de achiziție, deputatul Marian Crușoveanu a făcut un anunț public.

“De aproape un an, subiectul #AlternativaTechirghiol este în centrul atenției, pentru noi, locuitorii județului #Constanța, dar și pentru turiștii care, în fiecare an, vizitează litoralul românesc. Drumul expres, care are un rol esențial în descongestionarea traficului pe timpul verii, este unul din proiectele pe care am încercat să-l aduc în atenția autorităților centrale.

Dacă anul trecut știam că proiectul va fi finanțat prin PNRR, la scurt timp am aflat că acesta a fost scos de pe lista de priorități a ministrului transporturilor USR de atunci, fără să cunoaștem motivele. I-am adresat interpelări la care a refuzat să răspundă, încălcând legea, astfel încât am fost nevoit să îi adresez, actualului ministru, interpelarea prin care am cerut informații de interes public privind sursele de finanțare a drumului expres spre sudul litoralului, Alternativa Techirghiol.

Conform răspunsului oficial pe care l-am primit din partea Ministerului Transporturilor, rezultă următoarele:

În iulie 2019, a fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate a proiectului tehnic și a documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire, iar ordinul de începere a fost emis în februarie 2020;

Contractul avea o durată de 24 de luni, cu termenul de finalizare în luna februarie 2022;

Acest obiectiv a fost cuprins în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020;

La nivelul ministerului, se preconizează că, începând cu a doua jumătate a anului 2022, vor fi inițiate demersurile pentru începerea procedurii de achiziție a contractului pentru execuția lucrărilor. De asemenea, conform estimărilor făcute, lucrările efective la drumul expres vor începe în anul 2023, trimestrul al doilea.

După aproape un an, noi, constănțenii și cei care ne vizitează județul, reușim să aflăm, printr-un răspuns oficial, situația concretă, clară și predictibilă pentru proiectul Alternativa Techirghiol”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions