Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Deputatul PNL Cosmin Șandru, urmărit penal de DNA pentru mită la moțiunea de cenzură

Published

on

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva deputatului PNL Cosmin Șandru, acuzat de dare de mită, pentru că ar fi promis unui alt deputat numirea unor apropiați în funcții, dacă nu merge la votul moțiunii de cenzură.

„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

ȘANDRU COSMIN, deputat în Parlamentul României și

BITEA NICOLAE-FLORIN, director general al Societății de Transport Public Timișoara,

Advertisement
usr

în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, suspecții Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice.

Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus.

Suspecților Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Advertisement
usr

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.“, notează DNA într-un comunicat.

După trimiterea sa în judecată, deputatul PNL Cosmin Șandru s-a autosuspendat din partid, notează presa centrală.

Sursa foto: Hepta

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions