Politica
Deputatul schimbist Florin Gheorghe. Ce sărac a fost și cât s-a îmbogățit!!!
Published
9 ani agoon
Florin Gheorghe este prototipul tânărului politician promovat de PDL – după ce a terminat două-trei facultăţi, a făcut câteva masterate şi NU a lucrat niciodată în domeniile în care s-a “specializat”. A devenit, prin nu ştim ce minune, că nu îl recomanda absolut nimic din activitatea sa profesională, în 2008 consilier local municipal. Activitatea lui în cadrul Consiliului Local municipal a fost inexistentă. Iată ce declara într-un interviu publicat în data de 23 aprilie 2012 în ziarul Mesager de Constanţa:
“Rep. Pe lângă faptul că sunteți un tânăr politician, sunteți și consilier local PDL și ca atare am dori să ne relatați câte ceva despre activitatea dumneavoastră. De când aţi început să lucraţi în această instituţie ?
F.G.: Fac parte din Consiliul Local din anul 2008.
Rep. Ce face un consilier local într-o zi?
F.G.: Pe lângă ședințele de consiliu și de comisii, sunt zile când acord audiențe cetățenilor Constanței, la sediul Partidului Democrat Liberal și la Primăria Constănțenilor (n.r. – înfiinţată în campania electorală pentru alegerile locale 2012 şi deja desfiinţată).
Rep. Ce inițiativă ați avut în cadrul Consiliului Local Constanța?
F.G.: Personală, niciuna, însă în colaborare cu colegii de consiliu, au fost câteva.”
Singur-singurel, consilierul municipal Florin Gheorghe recunoaşte că nu a avut nici o iniţiativă de-a lungul a 4 ani de mandat! Suntem curioşi de ce a fost plătit şi, mai ales, de ce a fost promovat pentru al doilea mandat de consilier pe listele PDL (2012-2016). Nu l-am auzit aproape niciodată să vorbească în Consiliu, iar la televizor nu a apărut aproape deloc. Astfel că alegătorii l-au votat ca şi consilier pentru că era pus pe listele PDL, nu pentru cine ştie ce realizări profesionale, politice sau implicare în viaţa constănţenilor.
Comisia de etică i-a dat aviz negativ
Înaintea depunerii listelor de candidaţi, ARD – știți, vă amintiți, cu siguranță, de Alianța sub care mulți candidați au fost aleși în Parlamentul României la alegerile din anul 2012 – şi-a făcut un titlu de glorie din înfiinţarea unei comisii de etică formată din: Monica Macovei – preşedinte, Theodor Stolojan – PDL, Despina Munteanu – FC, Mihaela Vasilatii – PNŢCD, Ioan Greceanu – NR. Această comisie a verificat 502 candidaturi din întreaga ţară. Într-un comunicat de presă remis de către Monica Macovei se menţionează: “Comisia de etică a Alianţei România Dreaptă (ARD) a finalizat verificarea celor 502 candidaturi transmise până pe 24 octombrie 2012, care aveau documentele complete. În urma evaluării, Comisia a decis prin vot să acorde aviz negativ pentru 36 de candidaturi, câteva dintre acestea fiind între timp înlocuite. Comisia de etică a analizat şi 4 contestaţii”.
Monica Macovei a precizat în comunicat că evaluarea candidaturilor s-a făcut pe baza informaţiilor transmise de candidaţi şi prin verificări la Registrul Comerţului, pe site-urile oficiale de licitaţii şi ale instituţiilor publice care au contracte, pe baza comunicărilor oficiale şi documentelor aflate pe paginile de internet ale Agenţiei de Integritate, ale parchetelor şi în baza de date a Portalului instanţelor de judecată. “Am folosit şi informaţii din presă coroborate cu informaţii de la instituţiile publice”, se mai arata in comunicat.
Pe lista celor 36 de candidaturi care au primit aviz negativ se regasesc şi două nume din Constanţa, respectiv Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu, propus la acel moment drept candidat pentru Colegiul 2 Camera Deputaţilor, şi Florin Gheorghe, candidatul pentru Colegiul 10.
Vizibil deranjat de acest vot al comisiei de etică, Nicolae Anghel a transmis presei un comunicat prin care a informat că se retrage din această competiţie.
Rămân multe semne de întrebare asupra acestei candidaturi: cine şi de ce a vrut să îi ofere imunitate lui Florin Gheorghe trimiţându-l în Parlamentul României?
Ce avere avea Florin Gheorghe?
Potrivit declaraţiei sale de avere, candidatul Florin Gheorghe avea un singur apartament, situat în Năvodari, achiziţionat în timpul mandatului de consilier local municipal (în anul 2011, conform declaraţiei de avere publicată pe site-ul oficial al Primăriei Constanţa). Deţinea o firmă care are ca obiect de activitate lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. În calitate de administrator al firmei, Florin Gheorghe câştiga din această poziţie cu 1 RON mai puţin decât câştiga din indemnizaţia de consilier!
Ce avere are după patru ani deputatul Gheorghe?
Ne uităm doar la site-ul oficial al camerei Deputaților, pentru a vedea ce avere declarată are deputatul de Constanța. Între timp și-a cumpărat nu mai puțin de 3 case!!!, una mai mica decât cealaltă. Și-a achiziționat prima casă în anul 2011, dar pe atunci nu scria nimic de acest imobil pe site-ul primăriei Constanța, unde era consilier local. Casa are 80 mp, dar oricum, nu este singura cumpărată. În anii 2014 și 2015 și-a mai luat două case de locuit. Una are 36 mp, iar cealaltă are 39 mp. Nu știm însă în ce parte a orașului sunt și nici care a fost valoarea acestora. Cert este că le are în cotă parte 50/50 cu soția sa, Georgeta. Pe vremuri circula cu bicicleta (nu este o glumă, la prima ședință a CLM Constanța a venit în pantaloni scurți și în tricou, pentru că fusese plecat cu bicicleta), iar acum are un autoturism Dodge Caliber, fabricat în anul 2008. La ora actuală, mașina asta ar putea fi cumpărată pentru vreo 6.000 de euro, dar la momentul când și-a luat-o deputatul Gheorghe nu știm câți bani a dat pentru ea. 8.000-10.000-15.000 euro?
Interesant este faptul că el a câștigat 58.908 lei într-un an de zile, în vreme ce soției sale i-au revenit 64.436 lei de la firma Sara Johnes și 11.000 lei de la Sara Line. Stăm și ne întrebăm dacă aceste venituri au fost suficiente pentru cumpărarea a trei case și a unei mașini destul de scumpe. Dar asta nu este totul. Să nu vă imaginați că un deputat nu are și terenuri intravilane. Păi cum, se poate așa ceva?? Are, și încă două! Unul a fost cumpărat în anul 2011 (și tot nu era trecut în declarația sa de avere depusă la Primăria Constanța), iar cel de-al doilea l-a cumpărat în anul 2015. Nu știm în ce zonă ale municipiului sunt, dar au costat cu siguranță foarte mulți bani. Sau cumva le-a primit cadou din partea cuiva? Este greu de precizat un astfel de lucru!
Politica de la stânga la dreapta, sau invers! Nici nu mai contează!
După scurtă vreme de deputăție PD, își dă demisia si rămâne deputat independent. Pentru foarte scurt timp, că-și dă seama că independența politică e păguboasă. Motiv pentru care se înscrie în PMP. Dar nu stă multă vreme nici aici, și trece urgent la UNPR. Aici avansează frumos, în spatele lui Gabriel Oprea și, în urmă cu două luni, chiar își exprima speranța că va candida la Primăria Constanța. Doar că, după tot scandalulul cu Gabriel Oprea și plecarea lui din fruntea UNPR, a șters-o și Florin Gheorghe. A migrat spre alt partid politic, PSD. Adică a trecut cu o ușurință scandaloasă de la dreapta politicii, la stânga ei. Bine, nu este singurul politician care a făcut acest pas și s-a uitat, probabil, cu mare atenție la averile uriașe ale colegilor săi. Și a luat aminte! Sau a…minte??
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!