Consiliul Local Constanța a adoptat, luna trecută, un proiect de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă a unui bun imobil ce aparține domeniului privat al municipiului Constanța. Astăzi, proiectul a făcut obiectul unei intervenții a deputatului USR de Constanța. Stelian Cristian Ion, care a venit în fața aleșilor locali să îi informeze că va formula o acțiune de anulare a a respectivei hotărâri. Concret, parlamentarul susține că la mijloc este firma fiicei consilierului local social democratul Mircea Dobre, iar acesta s-a abținut la vot în cadrul ședinței, dar nu același lucru a făcut în cadrul ședinței comisiei de specialitate, ocazie cu care a fost dezbătut proiectul.
“Este vorba despre domnul Mircea Dobre, firma este SC Geomir, nu știu câți dintre dumneavoastră ați știut de acest aspect, nu s-a discutat în mod deschis. Domnul Dobre s-a abținut la vot, în mod corect, ce nu a fost corect este că în faza de comisie nu s-a abținut. Există semnătura domniei sale pe acel aviz și e o mare problemă aici. Nu mă interesează conotațiile penale, este discutabil, vreau doar să vă spun că nu este o atitudine corectă. Sunt oameni de afaceri prosperi printre dumneavoastră, nu cred că în perioada mandatului este cazul să procedați în acest fel, dar puneți o mare umbră, un mare semn de îndoială pe corectitudinea acestui act de guvernare locală. Este mare păcat că se procedează așa. Vă anunț că pe latură civilă vom formula o acțiune de anulare a acelei hotărâri”, a declarat deputatul Stelian Cristian Ion.
În replică, Mircea Dobre a susținut că lucrurile nu stau întocmai cum le expune deputatul USR.
Intervenția completă a parlamentarului constănțean este următoarea:
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus.
În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!