Deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, a depus la finalul sesiunii parlamentare precedente, mai exact în data de 28.06.2017, un proiect de lege privind modificarea art. 168 din Legea Educației Naționale. Inițiativa propune înființarea Registrului Național al Lucrărilor de Doctorat, precum și obligația școlilor doctorale de a publica în format electronic, în acest registru, toate lucrările de doctorat elaborate din 1990 și până în prezent. Școlile doctorale care nu se conformează acestei cerințe, în termen de un an de zile, vor avea suspendat dreptul de a coordona lucrări de doctorat până în momentul în care se vor conforma cerințelor impuse prin acest nou proiect de lege, transmite deputatul PMP de Constanța, Robert Turcescu, prin intermediul unui comunicat de presă.
Aflat la Constanța, la deschiderea anului universitar, președintele Klaus Iohannis critica faptul că nu există încă o bază de date publică a lucrărilor de doctorat din România, neluând în calcul inițiativa legislativă propusă de către deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, informează Biroul de presă al parlamentarului constănțean.
“Universităţile din România şi Academia Română au produs, potrivit statisticilor, un număr de 67.000 de doctorate din 1990 până în 2016. Jumătate dintre titlurile de doctor au fost acordate în perioada 2011-2016. Ca şi o comparaţie, dacă în 1990 ţara noastră avea 1.500 de doctori, iar în primul an după Revoluţie s-au acordat 15 astfel de titluri, în 2012 România a ajuns să producă nu mai puţin de 6.258 de lucrări de doctorat. Titlul de doctor trebuie să îşi recapete binemeritata credibilitate, iar spaţiul universitar românesc trebuie să scape de povara impostorilor şi a acuzaţiilor de plagiat! Sper că, după declaraţiile de la deschiderea anului universitar, preşedintele Klaus Iohannis îşi va acorda tot interesul şi va sprijini proiectul meu de lege”, explică Robert Turcescu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta