Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul USR Mihai Polițeanu: „Klaus Iohannis o ia pe arătură în dosarul 10 August“

Published

on

USR-PLUS a luat foc după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut ministrului Justiției, Stelian Ion, să explice public cum s-a ajuns ca dosarul 10 august să fie clasat. După ce europarlamentarul PLUS Ramona Strugariu l-a acuzat pe șeful statului de populism și ipocrizie, acum și deputatul USR Mihai Polițeanu afirmă că președintele Klaus Iohannis „o ia un pic pe arătură” în cazul dosarului 10 August. Polițeanu spune că vinovăția pentru închiderea dosarului nu îi aparține ministrului Justiției, Stelian Ion, ci DIICOT-ului unde Klaus Iohannis a numit-o șefă pe Georgiana Hossu.

„Cred că lumea o ia un pic pe arătură, inclusiv Președintele: Hai să ne oprim în a da senzația că un politician, fie el și ministrul Justiției, poate sau trebuie să influențeze mersul unui dosar în Justiție; putem critica decizia unei instanțe, da, dar nu putem presa politic pentru o anumită soluție; ca președinte, eventual, poți lua la întrebări Procurorul general cu privire la nelucrarea, tergiversarea unui dosar sau a mai multor, fără, însă, a indica o soluție. În cazul specific al dosarului 10 august, în mod clar principala instituție vinovată pentru lipsa unei anchete efective este DIICOT;

Însuși Președintele Iohannis a numit-o procuror șef DIICOT pe Giorgiana Hosu, în ciuda protestelor publice; dacă tot vrem soluții, hai să discutăm despre soluții realiste pentru viitor: de exemplu, reformarea Legii adunărilor publice, pe care Jandarmeria vrea s-o îngroape. Avem un proiect de lege excelent in Parlament pentru a face acest lucru. Hai să trecem împreună, cu sprijinul USR PLUS, PNL și UDMR, această lege”, a scris deputatul USR Mihai Polițeanu pe Facebook.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions