Eforie Sud este un loc încărcat de istorie. Stațiunea este cea mai veche de pe litoralul românesc. Terenul dintre lac și mare a fost cumpărat în jurul anului 1890 de boierul Ioan Movilă, descendentul unei familii care a dat domnitori pe tronul Moldovei în perioada medievală. Anterior, moșia i-a aparținut lui Mihai Kogălniceanu, scriitor, revoluționat și politician român.
Observând proprietățile terapeutice ale nămolului din lacul Techirghiol, boierul Movilă a adus, pe cheltuiala sa, medici și biochimiști de la Viena, care au confirmat descoperirea. În 1899, Ioan Movilă s-a hotărât să înființeze o stațiune pe moșia sa. În același an, el a pus piatra de temelie a hotelurilor Movilă și Panait. Clădirile au fost finalizate și introduse în circuitul turistic din anul 1902.
Cazinoul din Eforie Sud, care este una din cele mai frumoase clădiri de acest fel din țară, a fost construit în anul 1939 de Sever Movilă, fiul boierului care a înființat stațiunea.
Eforie Sud este un loc liniștit, cu parcuri naturale și multă verdeață. Patrimoniul natural, istoric și cultural al stațiunii urmează să fie pus într-o lumină mai bună, după ce administrația orașului Eforie a accesat 5 milioane de euro din fonduri europene, pentru reabilitarea rețelelor de utilități, a tramei stradale, trotuarelor, spațiilor verzi și locurilor de joacă din zona falezei. În localitate se mai derulează un proiect de branșare la rețeaua de gaze naturale. Mai multe spații degradate vor fi transformate în parcuri publice, cu fonduri obținute de la Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, se așteaptă începerea lucrărilor pentru extinderea plajelor din Eforie, între portul Belona și Capul Turcului, ceea ce ar conduce la creșterea atractivității turistice a stațiunii.
În clipul atașat, puteți vedea câteva imagini surprinse într-o după-amiază fierbinte de iulie. Yachturile sunt o prezență obișnuită pe marea de la Eforie Sud, având punct de acostare în portul turistic Belona.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta