În acest weekend, sâmbătă, la Teatrul de Stat Constanța se joacă „Doi tineri din Verona”, spectacolul care a deschis în mod oficial această stagiune, cu mare succes la public și la critica de specialitate, iar duminică a programat două reprezentații ale spectacolului „Desculț în parc”.
Sâmbătă, 27 februarie, de la ora 19:00, vă invităm la „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, traducere de Lucia Verona, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.
„Doi tineri din Verona” este o piesă mai puțin cunoscută a Bardului de la Avon – cum este supranumit Shakespeare. Valentin pleacă din Verona la Milano pentru a-și desăvârși educația „într-o altă cultură”, iar prietenul lui cel mai bun, Proteus, rămâne acasă, căci o iubește pasional pe Iulia. Valentin, care, la început, nu îl înțelege pe Proteus și nu crede în puterea iubirii, se îndrăgostește nebunește de Silvia, fiica ducelui din Milano. Prietenul său, trimis și el la curtea ducelui, o uită într-o clipă pe iubita lui atunci când o întâlnește pe iubita lui Valentin.
„O altă cultură” devine, în viziunea regizorală cu totul aparte a lui Alexandru Mâzgăreanu, cultura Extremului Orient, păstrându-se, totodată, intact spiritul poveștii shakespeariene. Montarea de la Constanța a fost realizată cu decorul Andreei Săndulescu, costumele Alexandrei Mâzgăreanu, lighting design-ul gândit de Daniel Klinger, muzica lui Alexandru Suciu și mișcarea scenică sub îndrumarea coregrafei Baczó Tünde.
Florin Aioane şi Andrei Bibire îi întruchipează pe cei doi tineri din Verona, iar femeile care le aprind inimile şi patimile sunt interpretate de Ecaterina Lupu şi Cristiana Luca. Cătălina Mihai joacă în travesti, întruchipând, alături de Lucian Iftime, pe cei doi servitori ai tinerilor domni. În distribuție mai sunt Liviu Manolache, Andrei Cantaragiu, Maria Lupu, Florina Stănculeţ, Alexandru Medveghi, Theodor Şoptelea, Ştefan Mihai, Vlad Linţă, Alina Manţu, Arina Cojocaru şi Graţian Prisăcariu.
Duminică, 28 februarie, Teatrul de Stat Constanța a programat două reprezentații ale spectacolului „Desculț în parc” de Neil Simon, una la ora 12:00, iar cea de-a doua, la ora obișnuită, 19:00.
Pentru matineul de la ora 12:00 numărul biletelor cu preț redus pentru pensionari este mai mare – jumătate din sală –, scopul nostru fiind de a le înlesni persoanelor în vârstă vizionarea unui spectacol de teatru la o oră rezonabilă, la care deplasarea către și de la teatru să nu le pună probleme.
De asemenea, îi asigurăm că în Teatrul de Stat Constanța sunt aplicate toate măsurile de protecție – nebulizarea spațiilor și distanțarea atât în timpul accesului și ieșirii, cât și în timpul reprezentațiilor.
Biletele pentru pensionari pot fi achiziționate numai de la casa de bilete (program: joi – duminică 11:00 – 19:00).
„Desculț în parc” aduce pe scenă două povești de dragoste care se potențează reciproc și le amintește tuturor cât de important este să se bucure, fără teamă și fără constrângeri, de orice clipă a vieții. Cât de important este ca, din când în când, să lăsăm la o parte grijile și să ne aventurăm desculți în parc. Cei aflați la începutul căsniciei vor rezona cu dificultățile pe care cuplul tânăr le întâmpină, iar cei care au renunțat la dragoste vor vedea că întâlnirile fericite pot apărea chiar și în a doua jumătate a vieții și pot răscoli sentimente uitate.
În distribuție: Florina Stănculeț, Nina Udrescu, Tani Ștefu, Liviu Manolache și Cosmin Mihale. Regia este semnată de Liviu Manolache, iar scenografia, de Eugenia Tărășescu Jianu.
Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – Bulevardul Ferdinand Nr. 11
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta