Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Destinația Mamaia – Constanța, prima participare la Salonul Mondial de Turism din Paris

Published

on

Mamaia

Destinații noi, plimbări în natură, vizite culturale, experiențe gastronomice sau relaxare la malul mării. Toate aceste opțiuni de vacanță vor fi găsite la Salonul Mondial de Turism de la Paris, unde destinația Mamaia Constanța va fi promovată pentru prima oară în acest an.

Cu câteva sute de destinații din Franța și din străinătate, târgul de turism de la Paris permite accesul la piaţa turistică franceză, atât din perspectiva zonelor de provenienţă, cât și din cea a categoriilor sociale ale vizitatorilor.

„Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța vor fi prezenți în perioada 14 – 17 martie 2024 la Salonul Mondial de Turism de la Paris. Alături de colega mea de la departamentul comunicare, vor mai fi prezenți alături de noi Sebastian Puznava – vicepreședintele OMD Mamaia Constanța și Florin Petre – fotograf partener pentru buna acoperire media a evenimentului. Destinația noastră va participa în mod asemănător cu celelalte târguri de turism, cu 6 filme de prezentare, subtitrate de această dată în limba franceză. Sperăm să ne întoarcem de la Paris cu noi parteneri internaționali, care să ne sprijine atât în promovarea stațiunii Mamaia și a orașului Constanța în Franța, cât și cu atragerea de tour-operatori francezi către litoralul românesc”, a declarat George Măndilă, Președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Evenimentul de la Paris reuneşte specialişti din domeniul turismului mondial, reprezentând organisme naţionale, regionale şi locale de turism, asociaţii profesionale, tour-operatori şi agenţii de turism, companii aeriene, firme de închirieri auto, societăţi de transport feroviar sau naval, lanţuri hoteliere, campinguri şi alte structuri de cazare și parcuri de distracţii.

Advertisement
usr

În zona Globe-Trotteurs din cadrul salonului, creatorii de conținut vor împărtăși experiențele lor de călătorie din cele patru colțuri ale lumii și din cele mai pitorești regiuni. Amoureux du Monde, Jonathan Radet, Lost in the USA, Jenny et Benoît, La Croisée du Monde, Bon voyage Camille sunt câțiva dintre participanți.

Înființată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions