Conecteaza-te cu noi

Societate

Dezbatere despre relațiile politice dintre Europa și America, la Universitatea Ovidius

Published

on

Afis UOC

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), organizează vineri, 14 martie, dezbaterea cu titlul „Europa și America – o relație complicată”.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, în Amfiteatrul A03, Campus Corp A (Aleea Universităţii, nr.1). Intrarea este liberă.

Invitatul special al manifestării este prof. univ. dr. Ioan Stanomir, de la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Alături de acesta, vor lua cuvântul prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, cadru didactic al Facultății de Litere a UOC, conf. univ. dr. Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu și asist. univ. dr. Luiza Filimon, din cadrul FISP.

”De la înființare, SUA și statele europene au avut o istorie care s-a întrepătruns, fie că vorbim despre câștigarea independenței Americii, de cele două războaie mondiale, de Războiul Rece sau de colapsul comunismului. Astăzi, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, sistemul de securitate bazat pe NATO este esențial pentru întreaga Europă, dar în special pentru cea Centrală și de Sud-Est. Pornind de la venirea armatelor americane în Europa în Primul Război Mondial, continuând cu importanța SUA în cel de-al Doilea Război Mondial, trecând și prin literatură, ne propunem o dezbatere care să explice cadrul politic actual și relațiile solide, dar complicate, dintre administrațiile de pe cele două continente.”, precizează conf. univ. dr. Daniel Citirigă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions