Exclusiv
DEZVĂLUIRI LA 105 ANI DE LA SCUFUNDAREA PACHEBOTULUI „TITANIC” – Radiotelegrafistul a greşit semnalul de sinistru
“În zorii zilei de 15 aprilie 1912 radiotelegrafistul şef de pe marele transatlantic TITANIC – când a început să se scufunde – transmitea disperat semnalul de pericol CQD şi semnalul de avarie MGY. Radiotelegrafistul secund l-a sfătuit să transmită noul semnal internaţional S.O.S.” – Cdt. Mircea Ionescu.
Autorul acestor rânduri s-a stins din viaţă în anul 1987, la Constanţa, după 43 de ani în slujba Marinei Române. Este vorba de comandantul remorcherului maritim militar, nava salvator RM „101”. Specializat în salvarea vieţii pe mare, bătrânul matelot şi-a petrecut existenţa mai mult pe apă decât pe uscat. Numărul însemnat al navelor şi echipajelor pe care le-a salvat în lunga sa carieră i-a adus, nu de puţine ori, medalii şi distincţii din partea conducerii statului român. Se spune că n-a lăsat niciodată o navă în primejdie fără să intervină, iar salvările sale au atins adesea limita imposibilului. Probabil cea mai cunoscută rămâne salvarea cargo-ului elen „EVANGELIA”, dar nu din cauza dificultăţii, ci mai de grabă din pricina mediatizării epavei, devenită simbol al staţiunii Costineşti.
În clipele de răgaz, comandantul Mircea Ionescu se retrăgea la biroul din cabină unde-şi aşternea, într-un caiet cu foaie velină, mai toate gândurile. Fiind un cutezător om al apelor, însemnările sale sunt toate despre marinărie şi istoria acestei nobile meserii. Rătăcite prin biblioteca familiei, memoriile sale au supravieţuit timpului, iar azi, pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, avem ocazia să le publicăm.
S.O.S. ŞI „TREI MINUTE DE TĂCERE”
La 59 de ani de la sinistrul navei TITANIC, comandantul Mircea Ionescu notează în jurnalul personal câteva observaţii deosebit de interesante cu privire la modul în care au acţionat, în noaptea de 12 Aprilie 1912, membrii echipajului de pe celebrul pachebot. Specializat la rândul său în salvarea vieţii pe mare şi dezeşuare, atenţia-i pică asupra felului în care ofiţerii de radio-transmisiuni ai TITANICULUI au semnalat starea de dificultate în căutarea de ajutor.
RMS TITATIC – WHITE STAR LINE
Din analiza succesiunii transmisiunilor MORSE se constată cel puţin o greşeală făcută de telegrafistului şef, probabil din cauza stării de panică în care se găsea întregul echipaj al TITANICULUI în acele clipe de groază. Dar să-l lăsăm pe comandantul Mircea Ionescu să ne povestească ce s-a întâmplat de fapt pe TITANIC şi unde anume s-a greşit:
“Mulţi consideră că semnalul radio S.O.S. provine de la cuvintele din Limba Engleză SAVE OUR SOULS, adică SALVAŢI SUFLETELE NOASTRE. Şi totuşi acest lucru nu este exact. Adevărata istorie a semnalului S.O.S. este următoarea: La începutul secolului XX, societatea „MARCONI” – care avea monopolul asupra staţiilor de radiotelegrafie instalate pe navele maritime engleze şi taliene – a stabilit că toate aceste nave sunt obligate să folosească ca semnal de pericol pe mare „CQD”, adică apelul general „CQ” urmat de prima literă a cuvântului DANGER.”
Fondată în 1897, numită iniţial „The Wireless Telegraph & Signal Company” societatea privată a inventatorului italian Guglielmo Marconi este prima din lume care a implementat comunicaţiile fără fir pe distanţe lungi precum şi transmisiile media. Redenumită în anul 1900 „MARCONI’S Wireless Telegraph Co” Ltd., London, această companie a rezistat, în diverse forme de organizare, celor două Războaie Mondiale, devenind în etapa 1999-2006, prin asocierea cu „British Aerospace” Plc., (BAE), parte a grupului „BAE Systems.” . În anul 2006, rămăşiţele acestei societăţi au fost achiziţionate de suedezii de la „Ericsson.”
Inventatorul italian Guglielmo Marconi
Dacă până la apariţia comunicaţiilor fără fir, orice ambarcaţiune desprinsă de ţărm era pe cont propriu, la începutul secolului XX aproape toate navele britanice şi italiene fuseseră dotate cu echipament MARCONI instalat într-o cameră special amenajată. Aparatura MARCONI era montată la bord doar de către angajaţii companiei „The Marconi International Marine Communication Company” Ltd. Aceştia sunt de fapt şi primii ofiţeri radiotelegrafişti, cunoscuţi atunci ca operatori „Marconi”.
3 NOIEMBRIE 1906: NAŞTEREA S.O.S.
“La conferinţa internaţională de radiotelegrafie care a avut loc la Berlin în 1906, la care au participat 28 de state, printre punctele discutate a fost şi acela referitor la stabilirea unui semnal unic internaţional pentru pericol pe mare. Cu această ocazie, compania MARCONI a propus aprobarea semnalului „CQD”. Cei prezenţi au respins această propunere deoarece „CQD” era uşor de confundat cu apelul „CQ-“. Reprezentantul unei firme germane a propus semnalul „SOE” (. . . _ _ _ . . .) dar şi acesta a fost respins întrucât litera „E”, care în telegrafie se transmitea printr-un punct, în cazul unei recepţii slabe era greu de folosit şi înţeles. Atunci unii dintre delegați au propus ca litera „E” să fie înlocuită cu litera „S” pentru a obţine un semnal ritmic şi uşor de înţeles. Aşa s-a născut celebrul SOS (. . . _ _ _ . . .).
Conferinţa internaţională de radiotelegrafie de la Berlin, 1906
Această propunere a fost aprobată prin Convenţia Internaţională de Radiotelegrafie de la Berlin din 1906, ratificată de toate cele 28 de ţări participante printre care şi România. Delegaţii au semnat în ziua de 3 noiembrie 1906 un punct prin care recunoşteau semnalul SOS ca semnal unic internaţional de pericol pe mare. Marinarii din diferite state au început să explice ulterior că literele semnalului SOS ar proveni de la cuvintele din limba Engleză „SAVE OUR SHIP” (salvaţi nava noastră), „SEND OUR SUCCOUR” (trimiteţi-ne sprijin), „SINK OR SWIM” (trăim sau murim, ori-ori), „SAVE OUR SOULS” (salvaţi-ne sufletele), în limba rusă „SPASITE OT SMERTI” (salvaţi-ne de la moarte).
Cdt. MIRCEA IONESCU: „TITANIC AVEA O ŞANSĂ: RADIOTELEGRAFISTUL”
„Dar, şi după semnarea documentului de adoptare pe plan internaţional a semnalului telegrafic S.O.S., unii radiotelegrafişti au mai continuat să folosească pentru câţiva ani vechiul semnal „CQD”
Jack Phillips – Operator MARCONI RMS TITANIC
Şi astfel, în zorii zilei de 15 aprilie 1912 radiotelegrafistul şef de pe marele transatlantic TITANIC – când a început să se scufunde – transmitea disperat semnalul de pericol CQD şi semnalul de avarie MGY. Radiotelegrafistul secund l-a sfătuit să transmită noul semnal internaţional SOS. Din acel moment, radiotelegrafistul şef a început să transmită SOS şi imediat mai multe nave au plecat în ajutorul TITANICULUI.”
SCUFUNDAREA TITANICULUI – PANICĂ LA BORD
Pe data de 2 aprilie 1912, atunci când TITANICUL a părăsit docurile „Harland and Wolff” din Belfast, la bord se aflau deja cei doi radiotelegrafişti (operatori Marconi), şeful transmisiunilor Jack Phillips în vârstă de 25 de ani şi secundul său Harold Bride de 22 de ani. În noaptea fatidică de 14 aprilie 1912, atunci când TITANICUL se afla în Atlanticul de Nord, cei doi radiotelegrafişti transmiteau de zor către ţărm diverse mesaje private ale pasagerilor ambarcaţi la Clasa I. În acelaşi timp, mai multe nave transmiteau către TITANIC avertismente cu privire la existenţa unui câmp de gheaţă flotantă care se deplasa dinspre Groenlanda spre Sud, purtat de Curentul Labrador. Cel puţin un mesaj cu privire la existenţa gheţarilor a fost recepţionat de radiotelegrafistul Jack Phillips şi trimis în scris la punte. Ca reacţie la acest avertisment, comandantul a întărit „cartul de veghe” şi a decis schimbarea cursului spre Sud, fără să reducă însă şi viteza navei – la momentul respectiv TITANICUL înainta spre câmpul de gheţari cu 22 de noduri (22 mile marine pe oră).
RMS TITANIC
Echipajul a zărit muntele de gheaţă foarte târziu, la doar câteva sute de metri distanţă de prova navei pe direcţia de mers, moment în care secundul Will Murdoch, aflat la comandă, a ordonat timonierului „hard-a-starboard”şi „stop engine, full astern”. Ofiţerul a încercat practic, în ultima clipă, o manevră de evitare, apreciată de el ca singura posibilă în circumstanţele date. În mod evident ofiţerul a acţionat în grabă. Au existat voci care să susţină că motorul nu trebuia oprit, pentru că, prin legile hidrodinamicii, când motoarele TITANICULUI au fost oprite, efectul cârmei a scăzut şi implicit rata manevrei de întoarcere.
TITANIC – manevra de ocolire – Hard-a-Starboard si Full-Astern
Din scenariile dezbătute ulterior s-a ajuns la concluzia că TITANICUL trebuia să reducă viteza şi să abordeze gheţarul direct cu prova, situaţie în care daunele ar fi fost cu mult mai mici.
La orele 11:40pm pachebotul TITANIC a lovit un aisberg, impact din care a rezultat o tăietură în carenă la tribord, de la prova către pupa, pe o lungime de 100 metri liniari din cei aproape 300 ai navei. De pe punte nu se observa mare lucru, în schimb, sub linia de plutire o cornişă a gheţarului secţionase longitudinal bordajul din oţel precum o lamă. Mărginită de chila navei şi linia de plutire, carena este considerată partea cea mai importantă a cocii, deoarece prin contactul cu apa se opune presiunii ei, făcând ca nava să plutească. Cu siguranţă coliziunea a fost resimţită mult mai dur faţă de cum apare prezentată în fimul lui James Cameron. La scurt timp după impact, comandatul s-a văzut obligat să ordone abandonarea navei.
RMS TITANIC la momentul coliziunii
În aceste împrejurări, radiotelegrafistul şef a primit dispoziţie să transmită apelul de sinistru, poziţia navei, să solicite asistenţă şi să anunţe că TITANICUL „se scufundă de prova.”
TITANICUL a folosit „CQD” în loc de „SOS”
Arhivele companiei de transmisiuni MARCONI stau mărturie şi azi pentru modul în care radiotelegrafistul Jack Phillips a acţionat în timp ce nava se scufunda. Primul mesaj de urgenţă transmis a fost „CQD require assistance position 41.46 n 50.14 w struck iceberg Titanic” urmat de „CQD Position 41.46 N 50.14 W require assistance struck iceberg”. După recepţionarea mesajului de pericol iminent, comandantul pasagerului englez „RMS VIRGINIAN” a retransmis în eterul Atlanticului mesajul „Titanic struck berg wants assistance urgently ship sinking passengers in boats has position Lat 41.46 Long 50.14.”
Mesajul de ajutor trimis de pe TITANIC prin intermediul staţiei MARCONI
După cum se poate observa, cel puţin în prima etapă, radiotelegrafistul Jack Phillips a omis să utilizeze noul semnal SOS stabilit prin Convenţia Internaţională de la Berlin din 1906. În arhivele MARCONI nu există nici o dovadă de transmitere a SOS-ului în respectiva noapte, dar totuşi radiotelegrafistul secund Harold Bride, care a supravieţuit, a depus mărturie că semnalele „CQD” şi „SOS” au fost utilizate în mod alternativ.
Momentul scufundării TITANICULUI
„De atunci semnalul SOS a devenit singurul semnal internaţional folosit în cazul avariilor pe mare. În anii care au urmat s-au consemnat anumite situaţii în care semnalul SOS n-a putut fi recepţionat din cauza paraziţilor sau din cauza altor staţii mai puternice care emiteau în zonă.”
Grafic cu navele care au recepţionat semnalul de pericol de la TITANIC
În acele clipe tragice, aşa cum ne prezintă şi schiţa preluată dintr-un ziar american al vremii, mai multe nave au recepţionat în liniştea nopţii mesajele disperate al TITANICULUI: cargoul englez „SS CALIFORNIAN”, pasagerul „SS PRINZ FRIEDRICH WILHELM” şi nava militară „SMS PRINZ ADALBERT” ambele sub pavilion german, navele transatlantic sub pavilion englez „RMS VIRGINIAN”, „RMS OLYMPIC”, „SS PARISIAN”, „RMS BALTIC”, „RMS MAURETANIA” „RMS VIRGINIAN” şi nu în ultimul rând „RMS CARPATHIA” care a şi ajuns prima la locul sinistrului.
„CARPATHIA” GUVERNATĂ DE „MÂNA LUI DUMNEZEU”
Pe calea undelor, la peste 58 de mile marine, radiotelegrafistul Harold Cottam, aflat la bordul transatlanticul „RMS CARPATHIA” a recepţionat în clar „semnalele de primejdie” venite de la TITANIC. Surprins de vestea incredibilă şi neaşteptată, comandantul CARPATHIA, Sir Arthur Henry Rostron, a decis pe loc să-şi întoarcă nava şi să plece în ajutorul muribunzilor. Acest comandant şi-a asumat un risc enorm atunci când, în puterea nopţii, a ordonat marşul de salvare cu toată viteza înainte, pe un traseu care traversa acelaşi câmp de aisberg-uri ca şi TITANICUL. Din dorinţa enormă de a-i salva, Sir Arthur Henry Rostron a demonstrat lumii întregi că marinăria este artă.
RMS CARPATHIA
Proiectată pentru o viteză maximă de 14 noduri, CARPATHIA şi-a croit drum printre sloiurile de gheaţă cu până la 17,5 noduri marine. Cu motoarele turate peste capacitatea proiectată, în această cursă nebună de salvare, Sir Arthur Henry a efectuat pe traseu 7 manevre de evitare a unor munţi de gheaţă la fel de mari ca acela care găurise corpul TITANICULUI. În ciuda eforturilor sale nemărginite, CARPATHIA a ajuns la locul sinistrului la aproape 2 ore după scufundarea TITANICULUI, fiind demarate pe loc manevrele de salvare a naufragiaţilor.
Pentru acţiunea deosebită şi modul în care a coordonat salvarea, comandatul Sir Arthur Henry a primit Medalia de Aur a Congresului American, cea mai mare distincţie pentru civili acordată de Statele Unite. Întrebat cum a reuşit să ajungă atât de repede la locul sinistrului, ocolind sloiurile plutitoare, comandantul Sir Arthur Henry a explicat cu modestie: „Cel mai probabil o altă mână a condus nava”
„SS CALIFORNIAN” A INTRAT ÎN ISTORIE PE UŞA DIN SPATE
Ancheta Senatului Statelor Unite avea să stabilească ulterior că, în noapte cu pricina, în zona sinistrului se mai aflase o navă, mult mai aproape decât CARPATHIA. Este vorba de cargo-ul „SS CALIFORNIAN” poziţionat, cel mai probabil, la 10 mile Nord de locul în care s-a scufundat TITANICUL. În ciuda faptului că radiotelegrafistul şef de pe TITANIC, Jack Phillips, a transmis în continuu timp de 2 ore mesaje disperate prin care solicita ajutor de urgenţă, cei de pe „SS CALIFORNIAN” n-au recepţionat şi n-au intervenit. Din cauza sloiurilor plutitoare greu de observat şi de evitat, comandantul navei engleze „SS CALIFORNIAN” ordonase echipajului, cu puţin înainte de orele 11pm, ca nava să staţioneze până la ridicarea soarelui. În aceste împrejurări, pe timpul nopţii, radiotelegrafistul de pe „SS CALIFORNIAN” executa programul de odihnă şi n-a ascultat transmisiunile. Dacă „SS CALIFORNIAN” ar fi răspuns primelor semnale ale TITANICULUI, dimensiunea tragediei s-ar fi micşorat considerabil, iar cei mai mulţi dintre pasageri şi membrii echipajului ar fi fost salvaţi.
„TITANIC” ŞI CELE „TREI MINUTE DE TĂCERE”
„În legătură cu această situaţie, la conferinţa internaţională de radiotelegrafie din anul 1927 s-a stabilit o frecvenţă unică internaţională pentru transmiterea semnalului SOS, frecvenţa de 530 Khz, iar pentru asigurarea recepţiei pe această frecvenţă toate transmisiile care nu sunt semnale de avarii au fost interzise pe banda de 485 – 515 Khz. Tot la conferinţa din 1927 s-au stabilit şi aşa numitele „minute de tăcere” şi anume de la minutul 15 la 18 şi de la minutul 45 la 48, ale fiecărei ore, în care timp sunt interzise orice transmisii în frecvenţele radio-maritime, cu excepţia celor de avarie, pericol şi urgenţă. Aceste minute sunt destinate pentru ascultarea pe frecvenţa internaţională a semnalelor de avarii şi pericol iminent.”
RMS TITANIC – 3 MINUTE DE LINIŞTE
Ironia sorţii a făcut, poate, ca nava despre care s-a spus că nu se poate scufunda să fie şi prima din istorie care să utilizeze noul cod de pericol SOS. Doar 705 persoane din cele 2227 ambarcate pe TITANIC au supravieţuit sinistrului. La 2 ore şi 40 de minute după coliziune, nava s-a rupt în două şi s-a scufundat.
CONCLUZIE SAU „PRIMA LEGE A SALVĂRII PE MARE”
În final, comandantul român Mircea Ionescu mai oferă câteva sfaturi muritorilor care aleg să îmbrăţişeze marea şi capriciile ei:
„Prima lege a salvării este să te debarasezi de orice povară. Nu există fiară care să-şi sfâşie prada cu mai mare cruzime decât marea. Apa ei este plină de gheare. Vântul muşcă, talazul devorează, valul este un bot. În cazul Oceanului acesta loveşte ca şi leul. Sfâşiere şi strivire…”.
