Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Din luna mai, Campusul social Henri Coandă va fi monitorizat video

Published

on

Conducerea RAEDPP Constanța notează că în aceste zile se desfășoară activitățile obiectivului de investiții – „Implementare sistem de supraveghere și înregistrare video, ca măsură de securitate în Campusul Social de unități locative modulare Henri Coandă”, contractat de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța.

Proiectul tehnic, care urmează a fi depus spre avizare către Inspectoratul de Poliție al județului Constanța, se află în curs de elaborare.

Amintim că investiția presupune instalarea, configurarea și programarea unui sistem de supraveghere video cu camere de luat vederi, care va funcționa pe timp de zi și de noapte. Sistemul va fi compus din 33 de subsisteme de supraveghere, instalate în fiecare unitate locativă din Campus. În total vor fi instalate 297 de camere de supraveghere, dispuse în funcție de zonele vulnerabile identificate în ansamblul de unități locative modulare, astfel încât să se urmărească eventualele încercări de acces neautorizat sau pătrundere prin efracție, precum și de săvârșire a infracțiunilor sau a actelor de vandalism.

Conform graficului de execuție, lucrările vor fi finalizate în întregime în luna mai.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions