În cursul zilei de 02 octombrie, politiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe raza de competență pentru: menținerea curățeniei, asigurarea ordinii și liniștii publice, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța etc.
Lucrătorii instituției au constatat 2 infracțiuni și au aplicat 182 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 43.705 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domenii menționate anterior.
In intervalul orar 14:00 – 17:00, polițiștii locali din cadrul serviciilor de ordine publică ale Direcției Generale Poliția Locală au acționat în interiorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, dar și în perimetrul adiacent acestuia, și au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.050 lei pentru cei care au fumat în zonă.
”Pe această cale, aducem la cunoștința opiniei publice că nerespectarea normelor legale în vigoare privind fumatul în unitățile sanitare, mijloacele de transport în comun, locuri de joacă pentru copii, unități de învățământ, precum și pentru unități destinate protecției și asistenței copilului, de stat sau private atrage răspunderea contravențională a persoanei fizice cu amendă cuprinsă între 100 lei și 500 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în 15 zile calendaristice.
De asemenea, aruncarea resturilor de țigări aruncarea de hârtii, ambalaje, coji de semințe, resturi alimentare ori nealimentare pe domeniul public se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 400-800 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termenul legal de 15 zile calendaristice.
Menționăm faptul că polițiștii locali vor avea în permanență în atenție acest gen de activități și vor interveni cu prioritate pentru respectarea normelor legale în vigoare.”, precizează Biroul de presă al Poliției Locale Constanța.
Reamintim că și în cursul zilei de 1 octombrie, polițiștii locali au acționat în interiorul unității sanitare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, dar și în exteriorul acesteia și au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.050 lei, conform dispozițiilor legale în vigoare pentru consum de produse din tutun în spațiu public închis ori pentru aruncarea resturilor de țigări pe domeniul public.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta