Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Proteste în fața instanțelor de judecată. Și la ANAF au ieșit în stradă angajații

Published

on

La solicitarea și în reprezentarea a peste 6000 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT – care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție, luând act de aprobarea în ședința Guvernului României din data de 18 decembrie 2019 a proiectului de lege pentru modificarea OUG nr. 114/2018 privind unele măsuri fiscale și bugetare, au emis următorul comunicat de presă.

Constatăm, din nou, lipsa de interes a Guvernului pentru dialog social atunci când se pun în discuție drepturile salariaților din sistemul de Justiție, măsurile nefiind discutate cu organizațiile sindicale și profesionale din sistem, cu atât mai mult, nu deținem nicio informație referitoare la draftul proiectului de act normativ.

Văzând declarațiile reprezentanților Guvernului privind intenția de a reduce sporul pentru condiții periculoase şi vătămătoare, ne opunem vehement unei astfel de intenții în cazul în care va fi aplicabilă şi salariaților din sistemul de Justiție, aceasta conducând la reducerea valorii nete a acestui spor și, implicit, diminuări salariale cu sume cuprinse între 250 și 1000 lei, la salariul net.

Precizăm faptul că, în prezent, deși sporurile de care beneficiază categoria noastră profesională sunt calculate prin raportare la salariul de bază/indemnizația de încadrare, prin OUG nr. 114/2018 au fost deja plafonate la nivelul lunii decembrie 2018.

Advertisement
usr

Mai mult, Guvernul nu face vorbire dacă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase va fi exceptat de la aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 care limitează suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la 30%.

În această situație, pierderea nu ar fi doar prin plafonarea acestui spor la 25% din salariul minim brut garantat în plată, ci și prin acordarea celorlalte două sporuri ale personalului din justiție în procent de doar 5% – spor suprasolicitare neuropsihică și spor confidențialitate (în prezent fiind plătite în procent de 15%, deși prin lege sunt recunoscute în procent de 30%), deci, o dublă scădere a salariului net cu alte sume cuprinse între 250 și 1000 lei.

Totodată, celelalte măsuri fiscal bugetare mențin starea de discriminare între categoriile profesionale din sistemul bugetar, fiind prevăzută acordarea anumitor drepturi discreționar și nu unitar (cum este cazul plății orelor suplimentare efectuate, de exemplu), față de alte inechități salariale nesoluționate până la momentul de față – acordarea neunitară a cuantumului total al sporurilor și calculul greșit al coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila anexă la Legea nr. 153/2017 pentru personalul auxiliar.

Prin urmare, având în vedere intenția Executivului de a-și asuma răspunderea pe acest proiect de lege, luni, 23 decembrie 2019, acordarea acestui „cadou de Crăciun” salariaților din sistemul de Justiție va conduce la blocarea efectivă a activității în instanțe și parchete, nu doar la proteste spontane sau pe perioadă determinată.

Luând act de protestul spontan al colegilor personal auxiliar de specialitate din instanțele și parchetele din București de azi, 19 decembrie 2019, În virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare și în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizațiilor noastre sindicale și profesionale,

Advertisement
usr

Față de locul și rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiție,

I N F O R M Ă M   P U B L I C

că dacă Guvernul României își va asuma răspunderea pe proiectul legii bugetului de stat și a proiectului de modificare și completare a OUG nr. 114/2018 fără o dezbatere reală cu partenerii de dialog social, sistemul judiciar va fi blocat definitiv.

Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă înțelege să declanșeze altă formă de P R O T E S T

Vineri, 20 decembrie 2019, începând cu ora 11:30 – ieşire în faţa instanţelor şi a parchetelor în timpul întâlnirii cu Ministrul Justiției, închiderea arhivelor și a registraturilor și suspendarea ședințelor de judecată.

Advertisement
usr

Aceasta reprezintă a doua formă de protest, urmând ca după reluarea activității instanțelor și parchetelor în ianuarie 2020 să fie întreruptă activitatea pe perioadă nedeterminată.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions