Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Din nou va fi foarte aglomerat în trenuri! Acestea vor fi suplimentate cu peste 8.000 de locuri!

Published

on

CFR Călători informează că în minivacanța de 1 iunie și Rusalii, capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii rețele feroviare în funcție de evoluția și dinamica traficului de pasageri. Trenurile către cele mai solicitate destinații: Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara etc. vor fi suplimentate cu peste 8000 de locuri față de zilele obișnuite. Personalul feroviar va fi suplimentat iar casele de bilete vor funcționa la capacitate maximă acolo unde sunt solicitări și vor avea program normal de lucru. Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare de pasageri, recomandăm planificarea din timp a călătoriei cu trenul. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație:  – de la automatele XsellKiosk din gări; – de la automatele ZebraPay. – direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR; – de la distribuitori autorizați (agenții de turism); – prin telefon la 021 9522. În plus, recomandăm studenților să acceseze agenția de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie București și casele de bilete dedicate lor și marcate vizibil în spațiile din holurile marilor Gări.   

Programul caselor de bilete și agenţiilor de voiaj CFR :

În perioada minivacanței de 1 iunie și Rusalii, casele de bilete vor funcționa la capacitate maximă acolo unde sunt solicitări și vor avea program normal de lucru. În plus, agențiile de voiaj CFR din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti și Iulius Mall din Iași vor fi deschise conform programului centrelor comerciale. Reamintim de asemenea că bilete cu anticipație pot fi achiziționate și pentru trenurile directe către Salonic, Halkali/Istanbul, Sofia și retur, care vor intra în circulație începând cu data de 2 iunie a.c. Pentru detalii despre orar circulație și prețuri, click aici. Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro , să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions