Direcția de Pază a județului Constanța, aflată în subordinea CJC, înregistrează la Agenția Națională de Administrare Fiscală o datorie de 7.378.528 lei. Față de această situație, președintele PMP Constanța, consilierul județean Claudiu-Iorga Palaz, a reacționat printr-un comunicat de presă, în care îi cere să vină cu explicații.
„O altă pușcărie de hotărâre, pe modelul Nicușor Constantinescu. Dle Lupu, cam cât din coșul zilnic al constănțeanului se vă duce că să vă acopere incompetența și clientela? Mihai Lupu este, la fiecare ședință de CJ, foarte aproape de a-și doborî propriul record de proiecte de hotărâri penale, inițiate ori din incompetență, ori din mârșăvie, ori din amândouă. După ce ne pune să plătim din buzunarul nostru cele 5 milioane de euro pierdute pentru că în trei ani nu a fost în stare să vadă că în loc de o extindere a Delfinariului este doar o groapă săpată, acum ne pune să plătim regește Direcția de Pază și vorbește de excedent când, de fapt, are datorii enorme la ANAF.
Prin hotărârea nr 5/13.01.2023, dl Lupu ne-a solicitat să votăm aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 al Direcției de Pază a Județului Constanța, în cuantum de 15.812.309 lei (aproximativ 3 milioane de euro, n.r.), cu 3,5 milioane de lei mai mult că anul trecut. Și mai spune că să aprobăm și cheltuirea unui excedent în valoare de 1,6 milioane de lei, din 2022. Dar nu ne spune nicăieri, absolut nicăieri, că Direcția de Pază are o datorie de 7.378.528 lei la ANAF. Că și cum, ce nu știm nu ne omoară, nu-i așa, dle Lupu?! Și atunci, despre ce excedent vorbim? Cum justificați 3,5 milioane de lei în plus la bugetul Direcției de Pază? Ce măsuri luați să achitați datoria? Restructurări, soluții concrete? Sau tot din banii constănțenilor, să ne așteptăm la următoarea rectificare bugetară să ne cereți să acoperim datoriile și chiar să mărim salariile și sporurile celor de la Direcția de Pază? Dle președinte (actual) al Consiliului Județean Constanța, modul în care vă comportați cu bugetul județului îmi amintește de celebrele faze din “Brigada Diverse”: “Noi, când găsim un portofel, un portmoneu…” și “una ție, una-două mie”. Ar fi de râs, dacă nu ne-ar costa. Pentru că, la dvs ne costă și râsul, nu numai incompetența.
P.S.: Dle Lupu, din ce în ce mai aproape sunteți, când echipa de PR vă pune cuvinte în gură, de momentul în care vorbiți de funie în casa spânzuratului. Nu ne spuneți nouă de contracte la limita legalității făcute de vechea administrație. Sau vă referiți la administrația Nicușor Constantinescu, cea pe care o urmați că model?“, a declarat liderul PMP Constanța, Claudiu Palaz.
Direcției de Pază a Județului Constanța figurează pe site-ul Agenției Naționale de Administrare fiscală cu datorii neplătite către bugetul de stat în valoare de 7.378.528 de lei. Din datele ANAF reiese că entitatea subordonată Consiliului Județean a contestat o parte din obligația fiscală, în cuantum de 5,5 milioane de lei. Datoria recunoscută de Direcția de Pază este de 1,8 milioane de lei, potrivit datelor ANAF. Trebuie să mai spunem că Direcția nu înregistrează niciun fel de debit curent la bugetele de asigurări de sănătate, șomaj și pensii, ceea ce înseamnă că aceasta își achită în mod curent contribuțiile pentru salariați.
Sursa info: ANAF
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta