Potrivit unui comunicat de presă postat pe pagina Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, mandatele președinților – directori generali ai Caselor de Asigurări de Sănătate Constanța și Dâmbovița au fost revocate prin ordine ale președintelui CNAS, Adriana Cotel.
Dacă în ceea ce privește revocarea directorului CAS Dâmbovița aceasta a fost făcută după un control inopinat al președintelui CNAS, în urma căruia a dispus schimbarea Niculinei Sandu, iată cum au stat lucrurile la Constanța:
În urma unui raport de evaluare a activității CAS Constanța, prin care s-a constatat efectuarea de plăți către angajatori de sume aferente concediilor medicale fără respectarea legislației în vigoare, precum și alte deficiențe în calcularea concediilor medicale, în detrimentul asiguraților, a fost decisă revocarea din funcția exercitată cu delegație a lui Mirel George Cristescu.
Mandatul a fost încredințat cu delegare Luminiței Nagy, care a ocupat până în prezent funcția de director executiv, ca urmare a analizei obiective a rezultatelor evaluărilor performanțelor profesionale pe ultimii ani ale salariaților dun cadrul CAS Constanța.
”Pentru CNAS, respectul față de asigurat și accesul asiguratului la tratamente sunt priorități. Îmi doresc să nu existe persoane asigurate care să fie private, sub o formă sau alta, de servicii medicale de calitate”, a precizat președintele CNAS, Adriana Cotel.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta